Data publicării:

Mănânci picant, prezinți un risc de a avea probleme cu alcoolul

Autor: Badoiu Raluca | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
alcool
alcool

 Persoanele care adoră mâncărurile picante prezintă un risc sporit de a suferi de probleme cu alcoolul, scrie Oamenii de ştiinţă afirmă că mâncărurile picante şi alcoolul stimulează receptorii opioizi din creier, stimulând eliberarea unor endorfine ce sunt produse în mod natural.

 Sung-Gon Kim, un profesor de psihiatrie de la Universitatea Naţională Busan din Coreea de Sud, a descoperit că legătura dintre alimentele picante şi alcool se datorează modului în care ambele produse stimulează sistemele de recompensă din creierul uman.

 Cercetătorul a descoperit că persoanele care sunt dependente de alcool au şanse mai mari de a fi fani ai alimentelor picante şi că medicamentele care tratează problemele cu alcoolul sunt mai eficiente în rândul persoanelor care preferă alimentele picante.

 „În cazul oamenilor care preferă mâncăruri picante, sistemul opioid din creier este foarte uşor de activat de alcool sau de elemente picante”, a explicat profesorul în cadrul întrunirii anuale a organizaţiei Australian Neuroscience Society.

 Atunci când cercetătorul a testat un medicament cunoscut sub numele de naltrexone pe două grupuri de persoane consumatoare de alcool, rezultatele au arătat că medicamentul era eficace în rândul persoanelor care preferau mâncăruri picante, însă nu avea efecte în cazul celorlalţi consumatori de alcool.

 „Naltrexona blochează activarea sistemului opioid din creier, ce este iniţiată de consumarea băuturilor alcoolice; consumatorii nu mai simt nicio plăcere în cazul în care consumă acest medicament”, a explicat cercetătorul.

 În cea de-a treia parte a studiului, profesorul Kim a descoperit că şobolanii care fuseseră modificaţi genetic să aibă probleme cu alcoolul consumau mai puţine băuturi alcoolice în cazul în care erau injectaţi cu ingredientul activ din ardeiul iute chili.

 Injecţiile păreau să amplifice reacţia de recompensă din creier, indicând că şobolanii nu mai consumau alcool deoarece obţineau stimularea dorită de la ardei.

Peter Dodd, un profesor la Universitatea Queensland care a coordonat şedinţa în care profesorul Kim a prezentat rezultatele cercetărilor sale, afirmă că aceastea sunt „fascinante”. „Oamenii pot avea forme diferite ale receptorilor opioizi, unele persoane fiind mai sensibili, alţii mai puţin sensibil, reacţia la opiacee diferind ca urmare a moştenirii genetice. Aşadar, unii au o reacţie mai puternică la alimentele picante, dar totodată resimt un efect mai puternic şi în cazul medicamentelor care blochează reacţia opiacee din creier”, explică profesorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel