Managerul Spitalului 'Sf. Maria', Narcis Copcă, la DIICOT
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
DIICOT
DIICOT
Managerul Spitalului "Sf. Maria", Narcis Copcă, s-a prezentat luni dimineața la sediul DIICOT, în legătură cu plângerea penală depusă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

"Va trebui să ne lămurim privind plecarea organelor donate din România în străinătate prin intermediul unei organizații, care de fapt era chemată, atenție, să facă un audit neoficial la Spitalul 'Sfânta Maria', pentru a alege dintre două centre aflate în competiție și care doresc acreditarea de transplant pulmonar, în datele de 8 și 9. Noi suntem acreditați, nu suntem în competiție sau în conflict cu nicio altă clinică. Acest audit neoficial era făcut după zicala 'lupul păzește oile' pentru că această entitate este cea care a preluat organele din România", a declarat Narcis Copcă, la intrarea în sediul DIICOT.

[citeste si]

Conducerea Spitalului "Sf. Maria" a anunțat, pe 23 noiembrie, că a depus o plângere penală împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru abuz în serviciu, după ce Inspecția Sanitară de Stat a făcut un control la această unitate medicală în cazul acreditării centrului de transplant pulmonar.

În plângerea penală se solicită organelor de cercetare "investigarea și sancționarea activităților cu caracter posibil infracțional" desfășurate de către Ministerul Sănătății prin reprezentantul său Vlad Voiculescu".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel