Data publicării:

Mămică și bebeluș, scoși de sub o mașină condusă de un șofer beat

Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Pexels
Pexels

O mămică și bebelușul său au fost scoși de sub o mașină care i-a accidentat grav. 

Ofițerii de poliție și trecătorii au sărit să ajute o mămică și pe bebelușul acesteia, după ce un automobil a dat peste cei doi, nu departe de New York. Fetița de numai 8 luni a suferit o fractură a craniului, iar mămica a avut o fractură gravă a piciorului. 

Totul a fost surprins de camera martor pe care polițistul aflat la fața locului o purta asupra sa. Fetița a fost scoasă în viață de sub mașina care a intrat în vitrina unei frizerii, la volan aflându-se un bărbat sub influența alcoolului, scrie Sky News

Accidentul a avut loc pe o stradă din Yonker, la 32 de kilometri depărtare de New York. Cele două au fost transportate la spital, unde conform poliției, sunt în stare stabilă și răspund la tratament. 

Femeia și bebelușul au fost luați pe capotă, apoi prinși sub automobil

Femeia, în vârstă de 36 de ani, avea bebelușul în brațe și traversa strada în momentul în care mașina a luat o curbă cu viteză și le-a lovit pe cele două, dar și o mașină aflată în apropiere. Într-o serie de imagini publicate de poliție, se vede că inițial, aceasta a încercat să fugă din calea mașinii și să se salveze pe ea și pe bebelușul său. A fost luată pe capotă, iar mașina s-a oprit în fața unei frizerii.

Scenele ce au urmat au rămas sub semnul haosului, cioburi de sticlă, strigăte și oameni care vor să ajute adunându-se în jurul locului impactului. Mămica era în picioare, pe cioburi de sticlă fiind plină de sânge. Fetița poate fi auzită pe filmare plângând sub mașina grav avariată. 

Șoferul, un bărbat în vârstă de 43 de ani din Yonkers, a fost arestat pentru conducere sub influența alcoolului și riscă un alt dosar penal pentru rănirea celor două. Se pare că acesta nu deținea nici permis de conducere. Se pare că în mașină se mai afla o femeie, care nu a suferit nicio leziune. 

Accidente grave în România

Un microbuz în care se aflau 15 persoane s-a izbit de un autoturism, duminică 25 iulie, dimineață, pe DN 2, în apropiere de localitatea Răcăciuni din județul Bacău. Au rezultat cinci răniți, iar șapte persoane, printre care și doi copii, au murit.

 Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN2 Bacău-Adjud, la ieșire din localitatea Răcăciuni, județul Bacău, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un microbuz în care se aflau 15 persoane. IGSU a comunicat că șapte persoane au decedat, iar alte cinci au fost transportate la spital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel