Mamă, pedeapsă cruntă pentru băiatul său de 4 ani. L-a aruncat de pe tobogan pentru că micuțul a împins un copil
Un băiețel din Caransebeș a ajuns la urgențe după ce a fost aruncat de pe un tobogan de către mama sa care a vrut să îl pedepsească.
Caz șocant într-un parc din Caransebeș. Un băiețel de 4 ani a ajuns la spital după ce ar fi fost trântit de pe un tobogan de către mama sa, transmite PRO TV. Potrivit martorilor, femeia ar fi vrut să-l pedepsească pe cel mic, după ce micuțul ar fi împins o altă fetiță la locul de joacă.
Totul ar fi început după ce mama fetiței, împinsă de cel mic, tot pe tobogan, a atenționat-o pe mama băiețelului, iar de aici a început o ceartă între cele două. Ca să-și pedepsească băiatul, potrivit martorilor, femeia l-ar fi trântit de pe tobogan de la o înălțime de peste 1 metru.
Șocați, ceilalți părinți aflați la locul de joacă au sunat imediat la 112. Copilul, care a suferit răni ușoare la cap, a fost internat pentru investigații medicale. Mama a fost supusă unei expertize psihiatrice. Din fericire, starea băiețelului de 4 ani este bună. Femeia mai are acasă alți 3 copii minori, care au fost preluați acum de reprezentanții Protecției Copilului Caraș-Severin. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru violență în familie și rele tratamente aplicate minorului.
Tată, pedeapsă dură pentru fiica lui: Am tuns-o zero pentru că a râs de o colegă bolnavă de cancer și i-a smuls peruca
Un tată a povestit pe Reddit cum și-a pedepsit fiica de 16 ani în urma unui incident șocant de la școala acesteia.
"Eu și fosta mea soție avem o fiică de 16 ani, care este în custodia mea completă. Fiica mea a intrat în bucluc la școală pentru că a râs de o colegă care și-a pierdut tot părul din cauza tratamentului de cancer. Inclusiv smulgându-i peruca. Cele două aveau altercații de multă vreme, însă eu cred că asta nu este o scuză pentru faptele ei. Nu așa mi-am crescut fiica și m-a dezgustat să aflu de la școală cum s-a comportat. Nu a arătat remușcare. Și-a scuzat comportamentul spunând că cealaltă fată a meritat-o. Din nou, nu îmi pasă ce are de spus, comportamentul ei este de neiertat. I-am oferit două opțiuni:
Voi arunca fiecare aparat electronic pe care îl are și nu îi voi mai lua niciunul niciodată (am pus opțiunea aceasta pentru a o convinge să aleagă a doua opțiune). Se va duce la coafor și se va tunde zero. Adică să fie complet cheală sau cât de scurt poate tunde frizerul”, a scris tatăl fetei, potrivit qbebe.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News