Majestatea Sa Margareta se află într-o vizită oficială în Regatul Danemarcei
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, se află pentru patru zile într-o vizită oficială în Regatul Danemarcei. În cadrul acestei vizite Majestatea Sa s-a adresat auditoriului aflat la Societatea Daneză de Politică Externă, locul în care, în urmă cu 17 ani, tatăl său, Regele Mihai a depus toate diligețele pentru ca România să fie acceptată în rândul țărilor membre NATO.
Pe 26 aprilie 2019, în cursul serii, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu au ajuns la Copenhaga, unde au început sâmbătă, 27 aprilie, o vizită cu caracter public în Regatul Danemarcei.
Este a cincea vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2019, după vizita Principelui Radu la Istanbul (februarie), vizita Principesei Maria la Bruxelles (februarie), vizita Principelui Radu în Azerbaidjan (martie) și vizita Custodelui Coroanei în Franța (aprilie).
Totodată, este a opta vizită efectuată de Familia Regală în țări din Uniunea Europeană, cu ocazia exercitării, de către România, pentru prima oară, a președinției Consiliului UE. În mai 2018, Majestatea Sa Custodele Coroanei a vizitat Spania, în septembrie 2018, Principesa Maria a vizitat Germania și Principele Radu a vizitat Portugalia, apoi Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat în luna octombrie 2018 Franța, în luna noiembrie 2018 Croația, iar în luna decembrie 2018 Marea Britanie. În luna aprilie 2019, Majestatea Sa Margareta a făcut o vizită oficială în Franța.
La aeroportul din Copenhaga, Custodele Coroanei și Principele Radu au fost întâmpinați de Excelența Sa dl Alexandru Grădinar, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Danemarcei, alături de diplomați ai ambasadei și de reprezentanți ai Casei Majestății Sale Custodele Coroanei.
Astăzi, Majestatea Sa Margareta a ținut o conferință la Societatea Daneză de Politică Externă, locul unde, cu 17 ani în urmă, Regele Mihai a vorbit despre România și NATO, în cadrul vizitelor regale pentru susținerea aderării României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. La discurs a fost prezent un numeros public, specialiști în domeniul militar, politic, al relațiilor internaționale și ziariști danezi.
Vezi și: Vizită regală în Franța, la un secol de la legendara intervenție a Reginei Maria la Paris
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News