Data publicării:

MaiMultVerde a lansat la apă Waste Shark - drona care colectează deşeurile din plastic

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Asociaţia MaiMultVerde a prezentat, vineri, într-un eveniment organizat în centrul Capitalei, pe malul râului Dâmboviţa, cea mai nouă inovaţie în materie de colectare a deşeurilor - drona plutitoare "Waste Shark" ("Rechinul deşeurilor").

Alegeri prezidentiale 2024

Dispozitivul inovativ este de producţie olandeză, a costat 21.800 de euro şi este capabil că colecteze de pe suprafaţa apelor 500 de kilograme de deşeuri din plastic, într-o singură zi. Autonomia dronei este de opt ore, la finalul acestui interval putând fi încărcată la priză.

Evenimentul de prezentare a noului tip de dronă a marcat şi cinci luni de la demararea Programului "Cu Apele Curate", iniţiativă iniţiată de Lidl România şi MaiMultVerde, în parteneriat cu CeRe, ARC şi Bloc0.

"Am învăţat de-a lungul timpului că printre aliaţii pe care ni-i putem lua în această luptă (de colectare a deşeurilor din ape, n.r.) se află şi multe soluţii tehnologice. Aşa am descoperit Waste Shark şi ne-am dat seama că este foarte potrivit, pentru că acţiunile noastre de igienizare se întâmplă doar pe malurile apelor, din motive de siguranţă. Am mai făcut nişte acţiuni cu caiace, dar nu e foarte eficient. Când am văzut că există o maşinărie care poate colecta până la 500 de kg de deşeuri de pe apă, într-o zi, am zis că ne va ajuta, cu siguranţă. Am achiziţionat-o, astăzi o testăm, iar apoi va pleca în turneu în oraşele implicate în proiectul "Cu Apele Curate" şi de la anul am vrea să mergem şi pe afluenţii Dunării, pentru că sunt foarte multe deşeuri care vin pe acolo. Drona este achiziţionată în cadrul proiectului "Cu Apele Curate", o vom folosi în acest proiect, dar suntem deschişi şi la colaborări cu alte asociaţii. Maşinăria este de producţie olandeză şi a costat 21.800 de euro. Are o autonomie de opt ore, se încarcă la priză şi apoi poate fi refolosită. E o sumă importantă, dar care se va amortiza într-un timp destul de scurt, iar rezultatele vor fi pe măsura investiţiei. Cred că în primăvara anului următor vom putea veni cu nişte rezultate concrete, după implicarea dronei în acţiunile de ecologizare a apelor", a declarat, pentru Agerpres, Marta Popescu, coordonator al proiectului "Cu Apele Curate".

Conform rezultatelor înregistrate în programul "Cu Apele Curate", în perioada de vară a acestui an peste 450 de voluntari implicaţi au reuşit să adune din apele Dunării 7,2 tone de deşeuri, din care 6,5 tone au fost deşeuri din plastic.

"Dacă cifra vi se pare mare, ar trebui să amintesc faptul că zilnic Dunărea duce în mare 4,2 tone de deşeuri. Deci, cele 7,2 tone colectate în primele luni ale programului arată că trebuie să ne concentrăm foarte mult şi pe acţiuni de prevenţie. Pe parcursul ultimelor luni au fost organizate 10 acţiuni de igienizare în oraşele de pe Dunăre unde dezvoltăm proiectul. Cele 10 oraşe sunt: Drobeta Turnu Severin, Giurgiu, Cernavodă, Zimnicea, Turnu Măgurele, Galaţi, Brăila, Tulcea, Olteniţa şi Călăraşi. Aici am organizat aceste activităţi de igienizare cu ajutorul comunităţilor locale, pentru că ne-am dorit foarte mult să implicăm oamenii de acolo în această problemă a poluării cu plastic. Avem câte un organizator comunitar în fiecare dintre aceste zece oraşe. Au participat, în total, 450 de voluntari şi s-au strâns, cum spuneam, 7,2 tone de deşeuri", a spus Popescu.

Proiectul "Cu Apele Curate" reprezintă un apel la implicare a locuitorilor oraşelor riverane în combaterea şi prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, iniţiat împreună cu Lidl România şi implementat în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), One World România la Şcoală şi Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC).

Startul iniţiativei s-a dat în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe, unde 100 de voluntari au colectat 5 tone de plastic, şi continuă cu acţiuni de igienizare a malurilor Dunării în alte zece dintre oraşele riverane. În perioada iulie - septembrie s-a desfăşurat etapa de identificare şi implementare a soluţiilor de prevenire a poluării cu plastic a apelor fluviului: dezvoltarea infrastructurii de colectare, activităţi educative, de informare şi de organizare comunitară, adresate copiilor, tinerilor şi adulţilor, în toate oraşele menţionate.

Programul se subscrie campaniei Beat Plastic Pollution lansate de UN Environment de Ziua Internaţională a Mediului în anul 2018, Agendei Europene 2030 şi Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă promovate de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel