Maia Sandu, vizită în România. Întâlniri cu Iohannis, Ciolacu și Gorghiu
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Maia Sandu, vizită în România. Va fi primită, vineri, la Palatul Cotroceni, de Klaus Iohannis - Foto Facebook Maia Sandu
Maia Sandu, vizită în România. Va fi primită, vineri, la Palatul Cotroceni, de Klaus Iohannis - Foto Facebook Maia Sandu
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua vineri o vizită oficială în România, la invitaţia şefului statului, Klaus Iohannis, care o va primi la Palatul Cotroceni. 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi şefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23 - 24 iunie prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

În cadrul întrevederii, preşedintele Klaus Iohannis va reafirma sprijinul ferm al ţării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie, precizează sursa citată.

Pe lângă tema susţinerii parcursului european al Chişinăului, vor fi discutate evoluţiile regionale în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi modalităţile de contracarare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.

'Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia asistenţa multidimensională pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv pentru gestionarea situaţiilor de criză cu care aceasta se confruntă, şi vor fi discutate modalităţi concrete de prioritizare şi diversificare a acestei asistenţe.

Totodată, va fi punctată importanţa Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania şi Franţa, cu relevanţă solidă atât sub aspect politic, cât şi pe dimensiunea de dezvoltare, menit să menţină Republica Moldova în atenţia prioritară a donatorilor şi să mobilizeze sprijin pentru eforturile autorităţilor de la Chişinău în ceea ce priveşte reformelor necesare integrării europene', menţionează Administraţia Prezidenţială.

Cei doi preşedinţi vor aborda şi teme de interes central aflate pe agenda bilaterală, precum securitatea energetică a Republicii Moldova şi cooperarea sectorială în domenii cheie.

Vizita oficială are loc pe fondul intensificării substanţiale a dialogului şi cooperării bilaterale atât la cel mai înalt nivel, cât şi în plan guvernamental şi parlamentar, în spiritul comunităţii de limbă, cultură şi istorie împărtăşite de cele două ţări, precum şi al Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. 

Maia Sandu - întrevedere, vineri, cu preşedinţii Camerelor Parlamentului de la Bucureşti

'Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, împreună cu vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Senatului, Alina Gorghiu, vor avea, vineri, începând cu ora 14,15, o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu', a anunţat Camera Deputaţilor. Conform sursei citate, întâlnirea face parte din programul vizitei oficiale pe care preşedintele Republicii Moldova o efectuează în România în perioada 28 - 30 iulie

Citește și - Maia Sandu vrea armată modernă în Moldova: Dacă Rusia vine peste noi, trimitem armata să ne apere cu sapa?

Republica Moldova este o ţară paşnică şi aşa va rămâne în continuare, însă are nevoie de echipament militar modern pentru a fi în siguranţă, a declarat miercuri seara preşedinta Maia Sandu într-o emisiune la postul public de televiziune, în care a explicat de ce este necesară înzestrarea armatei moldovene cu echipamente moderne, au relatat media de peste Prut. 

'Noi nu vrem arme ca să mergem să luptăm împotriva vecinilor, aşa cum face Rusia. Noi vrem să fim în siguranţă la noi acasă şi vrem să nu ne atace nimeni. Chiar dacă sistemul nostru de apărare este într-o situaţie foarte proastă, dacă nu era această agresiune din partea Rusiei împotriva Ucrainei, probabil că nu am fi discutat prea mult despre necesitatea de echipare a armatei', a declarat Maia Sandu, citată de portalul Deschide.md.

Autorităţile de la Chişinău trebuie să se gândească cum să apere cetăţenii în cazul în care se întâmplă...

'Sper foarte mult să nu ajungem acolo, dar nu depinde de noi. Dacă Rusia încearcă într-o zi să vină peste noi, ce facem? Trimitem armata cu sapa să ne apere? Repet, noi nu vrem să atacăm pe nimeni, nu vrem să ne implice nimeni în război, dar este o realitate pentru care trebuie să ne pregătim', a subliniat Maia Sandu, evocând decizia Consiliului European din 30 iunie, prin care s-a decis oferirea unei asistenţe în cadrul Instrumentului European pentru Pace (IEP) în valoare de 40 de milioane de euro în beneficiul Forţelor armate ale Republicii Moldova.

Ea a calificat retorica opoziţiei privind intenţia Occidentului de a înarma Republica Moldova drept una falsă. Uniunea Europeană este gata să ne ofere sprijin în modernizarea armatei, însă este vorba doar de echipamente non-letale, nu de arme şi muniţii, a spus preşedintele moldovean. Vezi știrea aici!

Citește și - Rusia lui Putin ar intimida Republica Moldova cu alerte cu bombă, după acordarea statutului de ţară candidată pentru aderarea la UE

Alertele false cu bombă, anunţate în ultimele săptămâni atât la Chişinău, cât şi pe întreg teritoriul Republicii Moldova ar fi fost organizate de un grup de persoane care şi-ar dori să provoace nelinişte în societate, potrivit Procuraturii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale (PCCOCS).

Forţele de ordine susţin că nu consideră 'deloc întâmplătoare' alertele privind atentatele teroriste cu bombă în perioada în care Republica Moldova a primit statutul de ţară candidată la UE şi în contextul actualului 'vector de dezvoltare externă'. 

În dosarul privind alertele false figurează mai mulţi suspecţi - atât de pe teritoriul republicii, cât şi de peste hotare - iar acţiunile acestora ar fi fost 'dirijate de un grup de persoane care au ca obiectiv unele acţiuni de destabilizare şi creare a neliniştii în societate', potrivit informaţiilor grupului de anchetă.

'Astfel, în cadrul dosarului sunt analizate şi evoluţiile la nivelul statului în diverse domenii - acordarea statutului de stat candidat în Uniunea Europeană, ajutoare pentru diverse categorii, vectorul de dezvoltare externă vs ameninţările tot mai frecvente, împrejurări care în una din versiunile anchetei nu este considerată deloc întâmplătoare', potrivit unui comunicat al PCCOCS.

Impactul acestor infracţiuni este amplificat la nivelul societăţii în contextul în care în Ucraina vecină este în plină desfăşurare un război, apreciază procurorii moldoveni. Vezi știrea inițială aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel