Data publicării:

Maia Sandu participă la Forumul de la Davos: Când ajutați Ucraina, ne ajutați și pe noi / foto

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp

Președintele Republicii Moldova este unul dintre cei 52 de șefi de stat și de guvern care participă la Forumul Ecoonomic Mondial de la Davos.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, participă în aceste zile la Forumul Economic Mondial de la Davos. Aceasta a lansat un apel pentru ajutarea în continuare a Ucrainei, acesta fiind un ajutor indirect și pentru Republica Moldova.

„Nu pot să spun că riscurile militare pentru Moldova sunt mai mari acum decât au fost în primăvara anului trecut când am ştiut că dacă Ucraina nu va rezista atunci Rusia va ajunge la Chişinău. Nu vorbim acum despre asta. Astăzi totul depinde de ce se va întâmpla în Ucraina. Vedem că Ucraina rezistă şi că avansează, aşa că totul depinde de situaţia de acolo. Când ajutaţi Ucraina, ne ajutaţi şi pe noi şi pe alte ţări“, a declarat Maia Sandu la Forumul Economic de la Davos, potrivit Publika.

CITEȘTE ȘI     -    Forumul de la Davos. Pentru prima dată se discută despre „sfârșitul erei globalizării”. Economist: Cred că există o recunoaștere că acea epocă se termină

Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Elveției, Alain Berset

 

Printre liderii cu care Maia Sandu s-a întâlnit se numără Alain Berset, președintele Elveției, și Xavier Bettel, premierul Luxemburgului.

„I-am transmis Președintelui Berset recunoștința noastră pentru cooperarea excelentă pe care am construit-o cu Elveția în ultimii ani, dar și pentru programele de dezvoltare sprijinite de către Guvernul Elveției în Republica Moldova de-a lungul timpului în diverse sectoare: dezvoltare locală, infrastructură, educație și sănătate. De asemenea, am discutat cooperarea cu partenerii elvețieni în domeniul anticorupției și în recuperarea bunurilor furate de la cetățenii noștri, dar și oportunitatea semnării unui acord de protecție socială între țările noastre.

Elveția este un important partener de dezvoltare al Republicii Moldova, prețuim și vrem să valorificăm și să extindem acest parteneriat, inclusiv prin semnarea Acordului privind zona europeană de liber schimb EFTA în interesul cetățenilor ambelor țări“, a scris Maia Sandu pe Facebook.

CITEȘTE ȘI     -    Președintele Poloniei, la Davos: Arme, arme și iar arme pentru Ucraina

„I-am mulțumit premierului Bettel pentru sprijinul oferit în domeniul umanitar și al apărării și pentru susținerea parcursului nostru european, invitându-l să viziteze țara noastră cu ocazia reuniunii Comunității Politice Europene din iunie“, a scris Maia Sandu, făcând referire la premierul din Luxemburg.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel