Data publicării:
Maia Sandu: "Locul Republicii Moldova este în UE". Video LIVE de la Adunarea "Moldova Europeană" de la Chișinău
Maia Sandu a declarat la Adunarea "Moldova Europeană" de la Chișinău că locul Republicii Moldova este în UE.
UPDATE:
Participanţii la Adunarea Naţională "Moldova Europeană", care s-a desfăşurat, duminică, la Chişinău, au adoptat o rezoluţie în baza căreia cer tuturor partidelor şi oamenilor politici să modifice Constituţia "pentru a stabili definitiv şi ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană", transmite Agerpres.
Rezoluţia "Moldova Europeană" mai prevede "deschiderea cât mai rapid posibil a negocierilor de aderare şi întărirea instituţiilor statului pentru a garanta aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum şi o transpunere rapidă a legislaţiei europene prin implicarea specialiştilor din ţările care au parcurs recent aceeaşi etapă de aderare, în special din România".
Totodată, documentul prevede "extinderea negocierilor pentru rezolvarea paşnică, definitivă a conflictului transnistrean şi folosirea procesului de aderare la Uniunea Europeană drept catalizator pentru creşterea bunăstării şi nivelului de trai al cetăţenilor moldoveni din regiunea transnistreană reintegrată".
Participanţii la acţiune au votat ca politicienii "să-şi unească eforturile pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor şi a ridica nivelul de trai la standardele europene şi pentru modernizarea localităţilor, aşa încât toţi cetăţenii să aibă acces la servicii şi utilităţi de calitate, la nivel european", dar şi "să asigure interconectarea tuturor sistemelor de infrastructură la piaţa europeană - electric, de transport de gaze, rutier, feroviar, de comunicaţii - pentru a exclude orice tip de şantaj şi a asigura independenţa Republicii Moldova de a se dezvolta liber şi fără constrângeri".
Un punct important al Rezoluţiei "Moldova Europeană"
Un punct important al Rezoluţiei este cel prin care clasei politice din Republica Moldova i se cere "să condamne cu fermitate războiul ilegal şi inuman început de Rusia în Ucraina, care subminează stabilitatea şi afectează grav întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova, şi să ia o poziţie clară împotriva persoanelor care au declanşat războiul, a celor declarate criminali de război de instituţiile internaţionale şi a celor care susţin războiul şi participă la destabilizarea situaţiei din regiune".
De asemenea, cetăţenii moldoveni care au votat Rezoluţia "Moldova Europeană" au făcut apel la instituţiile Uniunii Europene să continue sprijinul acordat ţării şi să accepte Republica Moldova în familia europeană după îndeplinirea condiţiilor de aderare, precizând că "aderarea la UE este drumul ales cu fermitate de Republica Moldova".
Peste 75.000 de persoane au participat, duminică, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, la un miting pro-european, la iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.
La acţiune au fost prezenţi şi preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, europarlamentarul român Siegfried Mureşan, dar şi ambasadorul României la Chişinău, Cristian Leon Ţurcanu.
Știrea inițială:
"Locul Republicii Moldova e în UE. Europa este mai multă decât o lozincă politică, e un mod de viaţă", a declarat duminică preşedinta Maia Sandu în deschiderea mitingului "Moldova Europeană" de la Chişinău, transmite Agerpres.
"Obiectivul nostru de ţară este ca Republica Moldova să fie membru cu drepturi depline a Uniunii Europene. Europa este mai mult decât o lozincă politică, e un mod de viaţă, o şansă a poporului nostru să trăiască în pace şi belşug', a spus şefa statului.
Ea i-a mulţumit pentru participarea la miting preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, care s-a aflat alături de ea pe scenă şi împreună cu care a făcut o baie de mulţime printre zecile de mii de oameni adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Adunarea Naţională "Moldova Europeană" se va desfăşura duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi în alte 33 de oraşe din Europa, potrivit sursei citate.
Roberta Metsola: Europa este Republica Moldova. Republica Moldova este Europa
"Europa este Republica Moldova. Republica Moldova este Europa. Moldova nu este singură", a spus duminică, în limba română, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în discursul său de la Adunarea Naţională "Moldova Europeană", relatează Radio Chişinău.
De asemenea, Roberta Metsola a scandat împreună cu participanţii la miting cuvântul "solidaritate", tot în limba română, înainte de a începe partea în engleză a discursului ei.
"În ultimii ani, aţi făcut paşi decisivi iar acum aveţi responsabilitatea de a merge până la capăt, chiar şi cu acest război la graniţa voastră. Noi, în Parlamentul European, am recunoscut progresul făcut de ţara voastră. Republica Moldova este gata pentru integrarea în piaţa unică europeană", a mai afirmat Roberta Metsola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News