Maia Sandu: La anticipate sau la referendum oamenii vor decide viitorul lor și al țării
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
În urma deciziei Curții Constituționale care a declarat neconstituțional decretul privind numirea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier, președintele Maia Sandu pledează pentru alegeri anticipate parlamentare. În același timp, dacă partidele nu vor agrea acest scenariu, aceasta vrea să cheme populația la referendum.

După decizia Curții Constituționale care a declarat neconstituțional decretul privind numirea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier, președinta Maia Sandu a susținut o conferință de presă în care a declarat că depășirea actualei crizei se poate face doar cu un Parlament nou, iar poporul este cel care deține puterea reală în stat. „La anticipate sau la referendum oamenii vor decide viitorul lor și al țării”, a spus aceasta.

Președinta spune că a luat cunoștință de decizia CC și că într-o situația de normalitate aceasta ar fi fost de înțeles, însă nu astăzi „când nu avem o situație de normalitate”.

„Acum avem o situație similară cu cea de la sfârșitul anului 2015 începutul anului 2016, atunci când oligarhul Plahotniuc și-a încropit o majoritate parlamentară de buzunar. Sper că ne amintim foarte bine ce s-a întâmplat cu țara în perioada statului captura”, declară Maia Sandu.

„Deoligarhizarea însă nu a fost posibilă pentru că în Parlamentul actual, ales după regulile lui Plahotniuc, nu au ajuns suficienți deputați care să vrea să curețe statul de influențe oligarhice. Acum cei care slujesc clanurile oligarhice vor să ne salveze. Cei care au susținut demisia propriului guvern, vor să ne salveze”, mai spune președinta.

Maia Sandu nu vrea să dea Executivul lui Igor Dodon

Aceasta mai susține că nu crede în bunele intenții declarate ale majorității PSRM-Partidul Șor.

„Eu nu îi cred atunci când spun că vor susține un guvern care să susțină oamenii și să depășească criza pandemică. Așa-zisa lor majoritate nu are nimic în comun cu salvarea țării. Țara trebuie salvată de hoți și de cei care pun interesul personal înaintea interesului țării”, spune aceasta.

Sandu susține că depășirea crizei se poate face doar cu un Parlament nou și le cere deputaților să dea dovadă de curaj.

„Nu am să stau să privesc cum frăția penalilor nu vrea să lase țara din mână și semnează alianțe la fel de ușor cum și-au umplut propriile buzunare. Nu sunt prizonierul funcțiilor, nu voi fi un președinte comod așa cum vor cei certați cu legea. Eu voi vorbi pentru oameni și voi fi alături de ei. Deputaților care nu sunt prinși în mrejele clanurilor mafiote le cer un pic de curaj și asumare. Curajul de a merge în alegeri anticipate și asumarea că nimic bun nu mai poate ieși din această structură parlamentară. Nu avem dreptul să permite recapturarea instituțiilor statului. Poporului este deținătorul real al puterii în stat și este cel care poate să tranșeze această situație. La anticipate sau la referendum oamenii vor decide viitorul lor și al țării”, a conchis Maia Sandu, potrivit Ziarul de Gardă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel