Data publicării:

Maia Sandu a CONTESTAT rezultatul alegerilor

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Maia Sandu
Maia Sandu

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova a depus marți o sesizare la Curtea Constituțională (CC) a republicii, în care acuză faptul că "alegerile (prezidențiale) nu au fost libere și corecte".

"Curtea Constituțională a decis să organizeze ședința de examinare a raportului Comisiei Electorale Centrale (CEC) în lipsa mea. Chiar dacă noi am cerut amânarea ședinței doar cu o zi, Curtea s-a grăbit să stabilească ședința pentru azi (marți)', a notat lidera PAS, Maia Sandu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Maiei Sandu, "CEC a refuzat sa examineze' contestațiile PAS, "iar instanța a stabilit că nu sunt de competența ei'. "Astăzi vom vedea cum califică membrii CC aceste încălcări și derapaje din partea instituțiilor statului. Vom avea un tablou complet a ceea ce înseamnă astăzi statul în Republica Moldova', a subliniat lidera PAS.

"Statul, sau cei care au ajuns să-l reprezinte fără să ne reprezinte pe noi, a fost surd și mut la ilegalitățile comise în campanie, iar uneori a fost parte la aceste ilegalități", a notat Maia Sandu. "Aceste alegeri nu au fost libere și corecte, de aceea contestăm rezultatul anunțat de CEC', a adăugat ea, scrie Agerpres,

Curtea Constituțională a Republicii Moldova examinează marți adresarea CEC cu privire la confirmarea rezultatului scrutinului prezidențial și validarea mandatului președintelui Republicii Moldova.

Președintele CC, Alexandru Tănase, a declarat la începutul ședinței că până acum nu au fost depuse contestații din partea candidatului la prezidențiale, Maia Sandu, un astfel de document fiind înregistrat abia marți.

Socialistul prorus Igor Dodon a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie din Republica Moldova cu peste 52% din voturi, învingând-o pe contracandidata proeuropeană Maia Sandu, votată de aproximativ 48% dintre alegători.

Odată cu anunțarea rezultatelor, atât Maia Sandu, cât și reprezentanții diasporei au atacat decizia CEC în instanță.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel