MAI reglementează circulația TROTINETELOR ELECTRICE. REGULI de circulație
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
MAI propune reglementarea juridică a circulației trotinetelor electrice pentru creșterea siguranței rutiere. Care sunt regulile de circulație.

"Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță a Guvernului care va modifica și completa Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin introducerea unor prevederi referitoare la utilizarea trotinetelor electrice pe drumurile publice", se arată într-un comunicat de presă al MAI.

Trotineta, definită ca fiind vehicul

"Prin proiect se propune ca trotineta electrică să fie definită că fiind vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric", mai anunță ei.

Pe unde vor putea circula cei cu trotinete și biciclete electrice

"Trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Transportul pasagerilor este interzis. 

Trotineta electrică oprită sau staționată pe partea carosabilă trebuie așezată lângă și în paralel cu marginea acesteia. Trotinetele electrice pot fi oprite sau staționate și câte două, una lângă alta", completează.

Echiparea trotinetelor și a celor care o conduc

"Echiparea trotinetelor electrice care circulă pe drumurile publice cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente este obligatorie, fiind interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani.

Nerespectarea normelor privind circulația trotinetelor electrice constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv de la 6 la 8 puncte-amendă", avertizează autoritățile.

Unde pot fi consultate regulile și legislația

Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate pot fi transmise pe adresa: [email protected] în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunțului pe site.

În procesul de elaborare al acestui proiect a fost consultată și legislația altor țări referitoare la trotinetele electrice. Circulația trotinetelor electrice nu este reglementată unitar la nivel european fiind permisă în țări precum Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Italia, Franța și Olanda, dar interzisă în alte state printre care Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Sute de accidente doar la nivelul României

La nivelul țării noastre, în perioada 2016 – 2019, au fost înregistrate 192 de accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de trotinete electrice, soldate cu un deces, 37 răniți grav și 156 răniți ușor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel