Data publicării:

Mai puţine maşini noi înmatriculate

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
second-hand-piata
second-hand-piata

Înmatriculările de vehicule noi au scăzut în iulie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cu 4,1%, la 11.899 unităţi, iar înregistrările de autoturisme au avut un declin de 2,2%, la 10.381 unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Faţă de luna anterioară, în iulie, înregistrările de vehicule au crescut cu 2,8%, iar cele de autoturisme cu 1%. În primele şapte luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 36%, la 47.017 unităţi.

În luna iulie, la DRPCIV au fost înregistrate 168 de mopede şi motociclete, cu 29% mai puţine faţă de aceeaşi lună din 2009. Totodată, înmatriculările de autovehicule de transport de mărfuri au coborât cu 22%, la 717 de unităţi.

Chiar dacă a înregistrat o scădere de 7,4% faţă de iulie 2009, Dacia fost cea mai vândută marcă de autoturisme, cu 3.864 de unităţi. Marca autohtonă a fost urmată în clasament de Skoda şi Renault, cu 1.074 unităţi (creştere de 27,3%) respectiv, 870 unităţi (creştere de 12%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel