Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Mai multe Românii, o singură țară. Locul ocupat de Iohannis și Dragnea
Autor: Mădălina Hideg | Categorie: Politica
Klaus Iohannis
În timpul protestelor din iarna lui 2017, Klaus Iohannis vorbea despre două Românii: una a celor care se strângeau în fața Palatului Victoria și altă Românie a celor care scandau în fața Palatului Cotroceni.
A urmat o perioadă în care ambele Românii au crescut; România din Piața Victoriei e România #rezist, cea care reacționează la deciziile guvernanților atunci când aceștia par a lucra pentru interesul propriu mai mult decât pentru interesul public; este România celor care spun că s-au săturat de abuzurile puterii, e România celor care ies în stradă din convingere, cu speranța că luând atitudine se poate schimba ceva în bine la nivel societal. Dușmanii #rezist sunt toți cei care se opun schimbării și modernizării, cel mai puternic dușman fiind corupția.
România din fața Palatului Cotroceni e a celor cărora li se spune că sunt înconjurați de forțe oculte care vor să le fure identitatea națională; Liviu Dragnea le-a numit pe rând: multinaționalele, Soros, supermarketurile, organizațiile internaționale (Uniunea Europeană, NATO), procurori corupți, șefa DNA, generali securiști, ONG-uri finanțate ilegal, ziariști sub acoperire, magistrați sub acoperire, obiceiul de a folosi serviciile secrete în scopuri politice, într-un cuvânt – statul paralel, o hidră cu mai multe capete care împroașcă frică, neîncredere, teroare, devorând orice i-ar sta în cale, un gangster odios, cu pălărie neagră, ochelari de soare și guler ridicat.
O Românie a progresului vs Românie discreționară
Prăpastia pare ireconciliabilă: o Românie a progresului, a celor onești, care muncesc și sunt dispuși să se implice (România bunului simț cum i-a spus președintele Iohannis) vs. o Românie discreționară, a celor pentru care, cocoțați pe spinarea statului, este bine oricum atât timp cât pot trăi în continuare fără grija zilei de mâine. Antagonismul este atent întreținut (inclusiv prin mass media, dar în interesul cui?), însă cele două constructe sociale au mult mai multe puncte comune decât pare.
Mecanismele de formare a celor două Românii sunt identice: se bazează pe inventarea dușmanului – invenție care asigură oricărui grup o forță coezivă puternică și care are ca resort o nevoie ontologică a societății. Nu doar mecanismul este comun, ci și însuși cel mai aprig dușman: corupția, un stigmat social care în trecut a motivat crearea unei întregi instituții care să îl combată – Direcția Națională Anticorupție.
Figura despotului luminat nu lipsește din niciuna dintre imaginile celor două Românii. Liviu Dragnea se erijează ca lider suprem, el lider maximo, al PSD, al Guvernului (vorbește frecvent despre deciziile executivului în locul Vioricăi Dăncilă, care se rezumă la a sta de-a dreapta sa) și al destinului întregii națiuni. Prin toate acțiunile, induce ideea de forță necontestată, speculând nevoia de stabilitate a românilor.
Pe de cealaltă parte, Klaus Iohannis pare a fi, poate fără intenție directă dar cel puțin la nivel de limbaj, despotul luminat al celor care nu cred că statul paralel există; în lunea de după mitingul PSD din 9 iunie, președintele a susținut, într-o declarație de presă după întâlnirea cu Comisia de la Veneția, că statul paralel este o invenție prin care pesediștii vor să își motiveze demersurile anti-justiție și anti-servicii. În România există un singur stat, și acest stat îl reprezint eu!; l'état, c'est moi! ar fi spus monarhii absolutiști ai Franței, fără drept de apel.
Puncte vulnerabile
Ambele constructe sociale au puncte vulnerabile: România #rezist este formată dintr-un public fidel, reunit în jurul unei idei (sau ideal?); este generația X, facebook-istă, vizionară, dar nu are un lider: deși mulți încearcă să capitalizeze potențialul (Klaus Iohannis, Dacian Cioloș, USR, timid chiar și PNL), niciunul nu manifestă acțiuni asumate în acest sens; poate că #rezist este masa critică mult așteptată, outsider-ii care provoacă ordinea socială dinspre margini, dar le lipsește forța; acțiunile publice reformatoare trebuie întreprinse totuși tot de forțele politice, dar, ... care forță? Președintele Iohannis fără putere legislativă, Dacian Cioloș cu un partid care încă nu există și care oricum nu contează în contextul actual, având în vedere că nu este reprezentat în Parlament, USR cu o voce destul de anemică, PNL suficient de izolat în opoziție, care nu se poate baza nici măcar pe proprii membri (nu s-au înghesuit să participe la demonstrația de marți la care au fost prezenți în jur de 100 de oameni plus Ludovic Orban, după cum au ironizat mass media, iar în ziua votului moțiunii de cenzură împotriva PSD, unul dintre parlamentarii PNL a dezertat la ALDE).
Pe de altă parte, cei care luptă împotriva statului paralel se reunesc sporadic în mulțimi, ca o nevoie de a întări faptul că, asemenea statului paralel, și ei, cei care vor să îl nimicească, există cu adevărat. Dacă #rezist trăiește dincolo de reuniunile din Piața Victoriei sau din centrul celorlalte mari orașe, cel puțin prin zecile de share-uri zilnice, mulțimile scoase în stradă de statul paralel au ca durată de viață doar durata de desfășurare a evenimentului la care sunt prezente. Deși mulțimile au un lider asumat – Liviu Dragnea, folower-ii nu-i sunt fideli, și asta s-a văzut în timpul mitingului din 9 iunie; era de așteptat ca regia să funcționeze perfect: cele câteva sute de mii de oameni (200.000 sau 600.000 – nici nu contează) ar fi trebuit să intre într-o stare perfectă de sugestibilitate în timpul discursurilor antevorbitorilor președintelui PSD, astfel încât apariția pe scenă a lui Liviu Dragnea să fie una maiestuoasă, apoteotică; sătui de abuzurile tuturor celor care uneltesc împotriva lor, aflați într-un haos total în care nimic nu este ceea ce pare a fi (nici măcar instituțiile statului), oamenii ar fi trebuit să îl privească pe Dragnea ca pe o lumină ancestrală, călăuzitoare, singurul capabil să restaureze ordinea; cele câteva sute de mii de oameni ar fi trebuit să strige într-o singură voce Jos statul paralel! Jos Iohannis!, iar energia masei ar fi trebuit transferată asupra liderului providențial. Dar... care energie? De la indivizi plictisiți, cu fețele arse de soare (nu contează că de la muncă sau de la stat degeaba), târâți parcă fără voia lor, doar ca să iasă la număr în Piață și care abia au așteptat să plece să-și vadă din nou de treburile lor?
Cele două Românii se enclavizează reciproc
Mai mult, privind și mai atent dincolo de cele două cuști ideologice, se vede că cele două Românii care se enclavizează reciproc sunt totuși o singură țară, cu aceleași temeri majore și cu opinii puternic împărtășite. Utilizând datele ultimului eurobarometru standard publicat de Comisia Europeană în această lună (EB 89), se poate creiona un portret de țară, dincolo de criticile aduse sondajelor cum că uniformizează opiniile, fiind interesate doar de medii generale și mai puțin de nuanțe particulare.
Majoritatea românilor (69%) declară că țara merge într-o direcție greșită și doar aproape un sfert consideră că lucrurile merg într-o direcție bună. Mai mult de jumătate dintre români (56%) cred că a fost mai bine înainte în ceea ce privește calitatea vieții. Există deci un fond puternic de nemulțumire generală, care se transferă și către alte paliere, mai ales către cel politic.
Cu toate acestea, aproape trei sferturi dintre români (71%) sunt bucuroși că trăiesc în România. Procentul pare mare, dar raportat la alte țări europene, situația se schimbă; 91% dintre europeni declară că sunt bucuroși că trăiesc în țara lor, cei mai bucuroși fiind danezii, irlandezii și olandezii – 99%, urmați de austrieci, finlandezi și suedezi – 98%; mai puțin bucuroși decât noi sunt doar ungurii (64%), iar bucuria bulgarilor de a trăi în propria țară este la egalitate cu cea a românilor.
Ceva mai puțini români (două treimi) au încredere în viitor, gradul de optimism fiind la egalitate cu cel al belgienilor și bulgarilor, și foarte aproape de media europeană (69%).
Încrederea românilor în instituțiile politice naționale este formată în cunoștință de cauză: opt din zece români se declară interesați de politică și tot atâția spun că nu au încredere în partidele politice. Încrederea în Parlament este cea mai mică (19%), urmată de încrederea în guvern (20%) și încrederea în autoritățile publice locale sau regionale (40%). Procente mai mari ale încrederii înregistrează instituțiile non-politice: armata (65%), mass media (48%), poliția (46%) și justiția (42%).
Deși s-ar crede că toți cei aflați în stradă (care la rândul lor, într-o formă sau alta, au reprezentativitate la nivel național, la fel ca și datele din sondaje) își iubesc țara, rezultatele eurobarometrului arată că atașamentul românilor față de propria țară este printre cele mai slabe la nivel european (87%; atașament mai slab decât noi manifestă doar croații și spaniolii). Atașamentul față de localitatea de domiciliu este mai mare decât atașamentul față de propria țară, invers față de majoritatea celorlalți europeni. Cu cât entitatea la care se face referire pentru evaluarea atașamentului este mai abstractă, cu atât scade valoarea atașamentului, astfel că atașamentul față de Europa (60%) se află înaintea atașamentului față de Uniunea Europeană (58%), construct artificial, dar după atașamentul față de propria țară.
Cu alte cuvinte, sentimentul naționalist (tradus prin mândrie națională) nu este atât de adânc impregnat în conștiința românilor, precum suntem lăsați să credem sau precum ar dori unii lideri politici, în frunte cu Liviu Dragnea, dacă ne raportăm la celelalte state europene. Totuși, sentimentul de coeziune internă este destul de puternic, trei sferturi dintre români declarând că au multe în comun cu ceilalți locuitori ai țării (dacă oamenii ar fi simțit că aparțin mai multor Românii, sentimentul de coeziune ar fi avut valori mult mai mici).
Apelul la apărarea democrației are rezonanțe slabe
Faptul că românii sunt foarte receptivi la ideea existenței unui dușman își găsește de asemenea explicații în datele eurobarometrului. În general, cei care sunt dușmani sunt pur și simplu doar diferiți, o alteritate neînțeleasă și străină. Rugați să ierarhizeze o serie de valori europene în funcție de importanța pe care o acordă la nivel individual, respectul față de alte culturi ocupă constant ultimul loc pentru români (la fel ca pentru majoritatea europenilor, de altfel), urmând apoi, în sens crescător, toleranța și religia. Pe primele trei locuri se află drepturile omului, respectul față de viața umană și libertatea individuală, urmate de pace, democrație, egalitate, solidaritate. Apelul la apărarea democrației are rezonanțe slabe, dar și apărarea familiei tradiționale prin invocarea argumentelor de ordin religios, din moment ce religia se află și ea, constant, printre ultimele valori în ordinea importanței individuale pe care o acordă românii.
Creșterea prețurilor, a inflației și a costului coșului zilnic reprezintă cea mai mare îngrijorare pentru o treime dintre români, următoarele probleme ale țării fiind sistemul de asigurări sociale și de sănătate (26%), situația economică (25%), pensiile (15%), șomajul (14%). Încălcarea legii este abia pe locul opt în topul problemelor percepute la nivel național. Aceeași problemă principală ca și noi o mai au bulgarii, cehii, estonienii și letonii, dar la nivelul mediei europene, creșterea prețurilor este pe locul patru în topul problemelor, primul loc fiind ocupat de șomaj (25%), urmat de sistemul de asigurări sociale și de sănătate (23%) și migrație (21%). Prin urmare, agenda publică a elitelor naționale este diferită de agenda publică a majorității românilor; cel mai mare dușman al oamenilor nu este corupția și nici încălcarea legii, ci creșterea prețurilor. Deși corupția nu a fost inclusă în lista de probleme, ar fi putut fi menționată la varianta altele, iar dacă mențiunea era frecventă, procentul de la categoria altele ar fi trebuit să fie mare, însă valoarea înregistrată este de 1%.
Imagine idilică asupra Uniunii Europene
Românii au, în general, o imagine idilică asupra Uniunii Europene. Democrația funcționează mai bine în UE decât în România (58% dintre respondenți cred că democrația funcționează bine în UE și doar 33% cred că democrația funcționează bine în propria țară). Puțin peste jumătate dintre români au încredere în Uniunea Europeană, procentul menținându-se de doi ani peste 50% și peste media europeană. Imaginea asupra Uniunii s-a îmbunătățit cu trei procente față de toamna lui 2017, jumătate dintre români susținând că Uniunea Europeană le evocă o imagine în principal pozitivă.
Încrederea în instituțiile politice europene este cu mult mai mare decât încrederea în instituțiile politice românești: 59% dintre români au încredere în Parlamentul European (care are notorietate de 91%), față de 19% încredere în parlamentul național, 57% au încredere în Comisia Europeană (care are notorietate de 82%), față de 20% încredere în guvernul național.
Dintre toți europenii care aparțin unor state membre ale Uniunii dar nu fac parte din zona Euro, românii sunt cei care susțin cel mai mult ideea introduceri monedei unice în propria țară (aproape șapte din zece români sunt pentru adoptarea Euro, conform rezultatelor unui eurobarometru fulger – nr. 465, publicat pe site-ul Comisiei Europene). Mai mult de jumătate dintre români (54%) consideră că introducerea monedei Euro va avea mai degrabă consecințe pozitive asupra țării decât consecințe negative (cu șase procente mai mult decât anul trecut), iar aproape șase din zece români cred că vor fi mai degrabă consecințe pozitive resimțite la nivel personal; doar în cazul românilor și al ungurilor, procentul celor care văd mai degrabă consecințe pozitive în privința introducerii monedei unice depășește procentul celor care văd mai degrabă consecințe negative. Românii sunt singurii care doresc introducerea Euro cât mai curând posibil, variantele preferate de celelalte țări fiind cât mai târziu posibil sau chiar niciodată. De altfel, românii sunt tot singurii care, în mod constant, începând cu momentul aderării României la Uniunea Europeană în 2007, și-au dorit adoptarea monedei unice cât mai repede cu putință (numărul celor care au dorit trecerea la moneda Euro a fost constant mai mare decât numărul celor care nu și-au dorit adoptarea Euro). Doar 55% dintre români consideră că prețurile vor crește după introducerea Euro (spre deosebire de 74% dintre croați, 71% dintre polonezi și 70% dintre bulgari), în timp ce 6% cred chiar că prețurile vor scădea. Mai mult de patru din zece români spun că vor reuși să se adapteze la înlocuirea monedei naționale cu moneda europeană, situându-se, din acest punct de vedere, pe locul doi după suedezi (dintre care 70% cred că se vor adapta).
Încercarea lui Liviu Dragnea de a transforma Europa în dușman nu are suport în opiniile împărtășite de români legat de acest subiect. Imaginea a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană și valorile sale este destul de bună (și stabilă în timp) în conștiința românilor și astfel nu se susține demonizarea construcției europene.
Țara noastră este una singură, cu angoasele și speranțele sale, cu încredere în viitorul său (deși înainte era mai bine), cu o clasă muncitoare numeroasă (fie că sunt angajați ai companiilor multinaționale sau funcționari ai instituțiilor statului), cu o societate civilă întărită și cu un spirit civic în formare. Un raport al Organizației Națiunilor Unite (World Happiness Report, 2018) poziționează România pe locul 52 între 156 de state ale lumii în ceea ce privește fericirea resimțită de locuitorii săi. În loc să își revendice câte o Românie, cei aflați în poziție de decizie ar trebui să-și propună ca, prin acțiunile lor publice, țara noastră să fie anul viitor cel mult pe locul 51 în clasamentul mondial al fericirii!
Notă - titlul și intertitlurile aparțin redacției DC News
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
