Data publicării:

Mai mult de jumătate dintre români nu se implică în cauze caritabile

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Charity
Charity

Mai mult de jumătate dintre români nu se implică în cauze caritabile, 36 la sută pentru că nu îşi pot permite, iar 19 la sută pentru că nu sunt interesaţi, rezultă dintr-un studiu realizat de GfK Verein în 14 ţări, prezentat joi.

Iniţiatorii studiului apreciază că, deşi peste 50 la sută din populaţie nu se implică în cauze caritabile, românii sunt generoşi, mai mult de 38 la sută dintre ei donând bani şi facând voluntariat în timpul lor liber în fiecare an. De asemenea, şapte la sută oferă diverse bunuri, scrie Mediafax.

"Mai mult de jumătate nu se implică în cauze caritabile. Atunci când au fost întrebaţi de ce, 36 la sută dintre români spun că nu îşi pot permite, în timp ce 19 la sută susţin că nu sunt interesaţi de aceste cauze. Dintre cei care donează bani, două treimi oferă între un euro şi 200 de euro pe an. ONG-uri pentru copii, de ajutor umanitar şi organizaţii religioase, dar, de asemenea, proiecte de ajutorare a zonelor calamitate sau cu dezastre sunt cele mai populare cauze susţinute de români", rezultă din studiu.

O treime dintre români spun că donează bani pentru cauze caritabile în fiecare an, ceea ce înseamnă că, în ciuda situaţiei economice, România se situează la mijlocul clasamentului mondial atunci când vine vorba de donaţii în bani.

În Europa şi SUA, procentul persoanelor care oferă bani anual este relativ asemănător, de 35 la sută, în timp ce olandezii, britanicii şi suedezii par a fi mai generoşi în această privinţă. Astfel, două treimi dintre locuitorii Olandei şi jumătate din cei ai Marii Britanii şi Suediei contribuie cu bani la cauze caritabile în fiecare an.

De asemenea, numărul celor care renunţă la o parte din timpul lor pentru a susţine cauze nobile este mai mic în România decât în alte ţări, fiind de doar doi la sută.

Cei mai mulţi donatori susţin cauzele de ajutorare a copiilor şi combaterea sărăciei.

Astfel, organizaţiile care ajută copiii primesc cel mai mare sprijin de la europeni, aproape 40 la sută din respondenţi indicând faptul că sprijină proiecte pentru copiii în dificultate, urmate de proiecte de ajutor umanitar (34 la sută) şi de cercetarea în domeniul sănătăţii (26 la sută).

Printre români, copiii în dificultate şi organizaţiile umanitare sau religioase sunt, de asemenea, cauzele către care s-au îndreptat cele mai multe donaţii (79 la sută şi respectiv 30 la sută), urmate îndeaproape de campanii în caz de dezastre (29 la sută).

"Acest lucru poziţionează România în faţa tuturor ţărilor europene, atunci când vine vorba de implicarea în cauze religioase. Doar Germania şi Statele Unite ale Americii mai înregistrează un nivel apropiat de generozitate în acest domeniu, cu 27 la sută şi, respectiv, 35 la sută. Două treimi dintre românii care donează bani pentru cauze sociale oferă între un euro şi 200 de euro pe an. Doar şase la sută donează de la 200 la 500 de euro", se arată în rezultatele studiului.

Iniţiatorii afirmă că procentul românilor care donează mai mult de 200 de euro anual este de trei ori mai mare decât cel din Europa Centrală.

"Doar un număr mic de europeni donează mai mult de 500 de euro: 0,55 la sută în România, doi la sută în Germania şi patru la sută în Europa, în timp ce în Statele Unite se ajunge la 17 la sută", se arată în comunicatul de presă

În majoritatea ţărilor, jumătate dintre cei care sunt implicaţi în cauze caritabile sunt motivaţi de convingerile lor religioase sau de valorile personale, 47 la sută dintre români susţinând acest lucru.

În jur de o treime dintre europeni susţin proiecte cu care au o legătură personală, cu un procentaj mai mare în România (aproape jumătate dintre cei chestionaţi). Un procent redus, de doi la sută, dau ca argument scutirea de impozite şi taxe pentru sprijinirea programelor de caritate.

Studiul care a investigat disponibilitatea oamenilor de a dona bani pentru cauze caritabilea fost realizat în primăvara acestui an, pe un eşantion de 13.950 de persoane de peste 15 ani din 14 ţări diferite.

Citește și: Scandalos: Concertul pentru Fukushima, anulat. Dan Grigore trebuia să cânte Imperialul pentru 50 de spectatori

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel