Mai marii UE susţin aderarea României şi Bulgariei la Schengen
La puţin timp după ce preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a reconfirmat, la Sofia, sprijinul acestei instituţii pentru aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, acelaşi lucru l-au făcut şi preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, şi cel al grupului parlamentar al Partidului Popular European în PE, Joseph Daul.
Buzek a declarat că spaţiul european fără frontiere trebuie deschis cât mai repede pentru aceste două ţări. El a subliniat că Bulgaria a îndeplinit toate criteriile tehnice. 'Nu voi permite că ţările din estul Europei să fie tratate diferit faţă de cele din vest', a spus polonezul. Preşedintele al grupului parlamentar al PPE în PE, Joseph Daul, a spus că este inadmisibil că două ţări (Olanda şi Finlanda - n.r.) să schimbe regulile pentru aderarea la Schengen. Daul a subliniat că este mândru că Parlamentul European are un preşedinte dintr-o ţară din estul Europei, informează Agerpres.
Buzek şi Daul au participat joi seară, la Sofia, la o conferinţă de presă comună cu premierul bulgar, Boiko Borisov. Ei sunt prezenţi în Bulgaria pentru a participa la şedinţa biroului executiv al Partidului Popular European care are loc joi şi vineri la Sofia.
Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a dat dreptate premierului bulgar Boiko Borisov care, în urmă cu o săptămână, a îndemnat ţările europene cu probleme financiare să reducă pensiile până la nivelul celor din Bulgaria. 'Nimeni nu vrea să reducă pensiile sau ajutoarele sociale şi nimeni nu spune ca acest lucru este ceva bun, dar uneori o asemenea măsură este necesară ca să supravieţuim', a spus Buzek. Oficialul a mai afirmat că ştie că pensiile şi salariile din Bulgaria sunt foarte mici, dar a adăugat că acest lucru se poate schimba în următoarele 20-30 de luni, dacă se rezistă ideilor populiste. 'Trebuie să fim foarte responsabili să nu ne gândim la ziua de astăzi, ci la viitor, la următorii 5-10 ani. În urmă cu 13 ani eu am organizat greve, dar după asta am intrat în guvern, aşa că înţeleg ambele părţi.', a spus el.
Premierul Boiko Borisov a mulţumit pentru sprijinul acordat. El a garantat că în următorii ani Bulgaria va continua să sprijine proiectul european şi Europa stabilă. 'În sfârşit, eforturile şi greutăţile prin care trece poporul bulgar încep să fie observate la Bruxelles', a spus Borisov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News