MAI, în ultimele 24 de ore: 4.848 de cazuri care au necesitat intervenția polițiștilor
Activitatea MAI din ultimele ore a fost una intensă, majoritatea cazurile în privința cărora s-a intervenit fiind cele aferente menținerii ordinii publice.
Principalele misiuni la nivel naţional, din ultimele 24 de ore, ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, au fost prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, menţinerea ordinii şi liniştii publice, supravegherea şi controlul frontierei de stat şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă.
Astfel, angajaţii MAI au intervenit în cazul a 4.848 de evenimente, 3.064 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.784 situaţiilor de urgenţă.
Poliţiştii rutieri prezenţi pe principalele artere au reţinut 961 de permise de conducere, dintre care 135 pentru consum de alcool şi 24 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise. Totodată, au fost retrase 470 certificate de înmatriculare.
La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 868 de posibile infracţiuni, peste 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. De asemenea, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 209 autori de infracţiuni, care au săvârşit tot atâtea fapte penale.
Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 38 de persoane şi au fost depistate 22 persoane urmărite la nivel naţional sau internaţional.
De asemenea, poliţiştii şi jandarmii au constatat 13.097 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 5,3 milioane de lei.
În cursul zilei de duminică, pompierii au efectuat 45 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 12 obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 206 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 535.000 lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.376 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 237 pentru stingerea de incendii şi 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor acestora, au fost salvate 5 persoane.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, au intrat în ţară 28.472 de mijloace de transport şi 97.033 de persoane, dintre care 8.085 de cetăţeni ucraineni.
Niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.458 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
Totodată, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 153.123 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 11 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News