Data publicării:

MAI a trimis la CCR aceleaşi cifre. INS nu poate oferi cifrele

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
ioan rus 2
ioan rus 2

Ministerul Administraţiei şi Internelor a trimis către Curtea Constituţională aceleaşi cifre după care s-a organizat referendumul. În acelaşi timp Institutul Naţional de Statistică a precizat că nu poate oferi cifre exacte, conform România Tv. În acest context, CCR va judeca validarea sau invalidarea referendumului pe cifra de 18 milioane de alegători. Conform acestor cifre referendumul nu îndeplineşte cvorumul, iar Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni

"Ministerul a primit, în cursul zilei de miercuri, această solicitare din partea Curţii şi, drept răspuns, a fost comunicat numărul de 18.292.514 de persoane, respectiv cel precizat de MAI înainte de referendumul din 29 iulie", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru.

Curtea Constituţională a cerut date atât de la MAI, cât şi de la INS. "Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art.77 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat informaţii necesare soluţionării contestaţiilor de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de la Institutul Naţional de Statistică. Până la momentul închiderii şedinţei, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a răspuns solicitării Curţii", se arată în comunicatul CCR.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a explicat după şedinţă că judecătorii au nevoie de aceste date pentru a putea oferi un verdict. El a precizat că, în calitate de judecător are nevoie ca toate documentele să vină pe masa lui pentru a face o analiză de ansamblu.

Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor au depus astăzi la Curtea Constituţională o contestaţie prin care reclamă rezultatul refrendumului şi cer ca acesta să nu fie declarat invalid prin neprezentarea a jumătate dintre românii cu drept de vot.Şefii Parlamentului cer în primul rând ca referendumul să fie judecat după prevederile OUG 41 şi nu după legea referendumului aprobată de Crin Antonescu înainte de vot. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă, ca să fie valid, referendumul n-ar trebui să mai întrunească voturile a jumătate plus unu dintre cetăţenii cu drept de vot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel