Magistrații, îngrijorați după afirmațiile lui Tudorel Toader
Mai mult de 200 de magistraţi au transmis o scrisoare ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, prin care îşi arată îngrijorarea față de recentele afirmaţii ale acestuia cu privire la activitatea procurorilor și își exprimă surprinderea față de decizia de declanșare a evaluării procurorului general, Augustin Lazăr.
"Subsemnaţii, procurori şi judecători, cu respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi a obligaţiei de rezervă ce incumbă magistraţilor, am luat act, cu îngrijorare, de afirmaţiile dumneavoastră privitoare la activitatea magistraţilor şi la îndepărtarea Ministerului Public de la rolul său constituţional, precum şi de anunţul recent cu privire la declanşarea inopinată a procedurii de evaluare a procurorului general. Pe această cale, procurorii semnatari ai prezentei scrisori îşi exprimă susţinerea faţă de procurorul general al PICCJ, domnul Augustin Lazăr, precum şi faţă de poziţia Secţiei pentru procurori din cadrul CSM, raportat la deserviciile pe care afirmaţii neinspirate cu privire la activitatea întregului Minister Public le pot aduce sistemului de justiţie, în ansamblul său", se arată în scrisoare.
Semnatarii scrisorii consideră că afirmaţiile ministrului referitoare la sistemul judiciar pot aduce prejudicii atât pe plan intern, cât şi la nivel internaţional.
"Considerăm că, în contextul desfăşurării unor anchete penale importante şi cu puternic impact social, poziţia actorilor oficiali trebuie să fie una echilibrată şi responsabilă. În ciuda presiunilor constante, exercitate în ultimul an de mass-media şi de reprezentanţi ai formaţiunilor politice, reafirmăm angajamentul de a ne exercita funcţia în condiţiile legii şi sperăm într-un climat socio-politic care să permită atingerea scopului actului de justiţie: aflarea adevărului şi protejarea drepturilor cetăţenilor", se menţionează în document.
Invitație la dialog
Magistraţii îi adresează ministrului Justiţiei invitaţia de a purta "un dialog juridic constructiv", pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru a asigura un sistem judiciar care să se afla în slujba cetăţenilor.
"Reamintim că respectăm pe deplin libertatea dumneavoastră de exprimare, concretizată în opiniile exprimate în declaraţiile de presă şi în postările pe contul de Facebook, însă acestea au neajunsul de a fi unilaterale, astfel că nu reprezintă un dialog constructiv cu sistemul judiciar. În speranţa că veţi da curs solicitării prezente, ne manifestăm disponibilitatea ca, în următoarele săptămâni, să ne desemnăm reprezentanţii care vor participa la întâlnirea cu dumneavoastră", se precizează în încheierea scrisorii.
Scrisoarea este semnată de 181 de judecători şi procurori de la mai multe instanţe şi unităţi de parchet din ţară, precum şi de 29 de auditori de justiţie.
Vezi și: Tudorel Toader, solicitare de urgență pentru CSM!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News