Data publicării:

MAE: Decizie în premieră privind alerta teroristă

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe românii care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că Oficiul pentru Analiza Ameninţării (OCAM) a decis, în premieră, ridicarea nivelului de alertă teroristă la nivel maxim (4/4 - 'ameninţare serioasă şi iminentă') pe întreg teritoriul belgian.

Potrivit unui comunicat al MAE, OCAM a anunţat şi o întărire a dispozitivului militar din Bruxelles şi a controalelor la frontiere.

De asemenea, a fost dispusă întărirea pazei tuturor aeroporturilor, gărilor, centralelor nucleare şi a portului maritim din Anvers.

'Aeroportul Zaventem rămâne închis, iar circulaţia feroviară în/ dinspre capitala Bruxelles va fi reluată treptat. Centrele comerciale sunt deschise, iar activitatea cotidiană revine, treptat, la normalitate. Totodată, a fost creată o linie telefonică de urgenţă, cu număr de apelare 1771 de pe teritoriul belgian.

[citeste si]

Pentru apelurile din afara Belgiei, a fost anunţat numărul de telefon de urgenţă +32 78 15 1771', se menţionează în comunicat. MAE recomandă consultarea paginii de internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă', care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel