Data publicării:

MAE: Corlățean a avut o discuție telefonică cu secretarul general al CoE

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
corlatean
corlatean

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, în legătură cu ultimele evoluții politice din România și în cadrul căreia a subliniat necesitatea respectării cu stricteţe a independenţei Curţii Constituţionale de către toţi actorii politici din România, urmând ca tot astăzi să fie transmisă și o scrisoare detaliată care să clarifice eventualele semne de întrebare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, Titus Corlățean l-a informat pe Secretarul General al Consiliului Europei în legătură cu ultimele evoluţii politice din România în perspectiva deciziei finale a Curţii Constituţionale referitoare la rezultatele referendumului de demitere a Preşedintelui României.

"În cadrul discuţiilor a fost reafirmat angajamentul Guvernului României privind respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept, independenţei justiţiei şi a Curţii Constituţionale, astfel cum au fost confirmate în repetate rânduri de prim-ministrul Victor Ponta. Ministrul Titus Corlăţean a subliniat, în acest context, necesitatea respectării cu stricteţe a independenţei Curţii Constituţionale de către toţi actorii politici din România", se arată în documentul citat.

Potrivit sursei citate, ”Secretarul General al Consiliului Europei a exprimat acordul şi aprecierea pentru stabilirea unui canal de legătură direct între autorităţile guvernamentale române şi Consiliul Europei, precum şi deschiderea arătată de Guvern pentru clarificarea unor semne de întrebare în legătură cu evoluţiile politice din România”.

Totodată, Thorbjørn Jagland ”a confirmat inexistenţa unei declaraţii publice pe care ar fi formulat-o în cursul zilei de 8 august 2012, astfel cum a fost prezentată de o parte a presei din România, exprimându-și ”interesul ca instituţiile Consiliului Europei să contribuie la o soluţie din România conformă cu normele democratice promovate de Consiliul Europei”.

Tot în cursul zilei de miercuri, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, urmează să transmită Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, ”textul unei scrisori detaliate pe marginea elementelor de mai sus”, conchide comunicatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel