MAE cere cetățenilor români să plece urgent din Liban
Data publicării:
Autor: Dan Carp
WhatsApp
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres
Ministerul Afacerilor Externe a transmis o alertă privind prezența în Liban a cetățenilor români. 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește că, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate din Orientul Mijlociu și riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, nivel 8/9-EVITAȚI ORICE CĂLĂTORIE, pentru întreg teritoriul acestui stat, disponibil la https://www.mae.ro/node/2896 .

MAE reamintește cetățenilor români existența riscurilor de securitate pentru integritatea cetățenilor, din cauza situației de securitate ce riscă să se deterioreze de o manieră impredictibilă, care afectează inclusiv disponibilitatea zborurilor comerciale și a rutelor de deplasare.

MAE recomandă ferm cetățenilor români care se află deja pe teritoriul Republicii Libaneze să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile.

Românii care sunt în Liban sunt rugați să-și înregistreze prezența în țară

Totodată, MAE recomandă cu fermitate cetățenilor români care se află în Republica Libaneză să își înregistreze prezența la Ambasada României la Beirut.

Datele de contact ale misiunii diplomatice sunt: 

Adresa:  Rue du Palais Présidentiel, Baabda, B.P. 40227.

Website: http://beirut.mae.ro/ E-mail: [email protected]

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: +961 5 924 849 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență, precum și linia telefonică de urgență a Ambasadei României la Beirut: +961 76 775 503.

Și SUA a cerut cetățenilor săi să părăsească Libanul. Cei fară bani pot cere ajutorul ambasadei

Ambasada Statelor Unite din Beirut a îndemnat sâmbătă toți cetățenii americani să părăsească Libanul „cu orice bilet de avion disponibil”, potrivit unui comunicat publicat de AFP.

Într-un mesaj postat pe site-ul oficial, ambasada a menționat că mai multe companii aeriene au suspendat sau anulat zborurile de pe aeroportul internațional Rafic Hariri din Beirut, dar că încă mai există opțiuni comerciale pentru transport.

Ambasada le recomandă cetățenilor americani care doresc să plece din Liban să rezerve orice bilet disponibil, chiar dacă acesta nu pleacă imediat sau nu este prima lor alegere în ceea ce privește ruta.

Persoanele care nu au fonduri pentru repatriere sunt sfătuite să contacteze ambasada, iar cei care aleg să rămână în Liban ar trebui să-și facă planuri de urgență și să se pregătească pentru o ședere prelungită.

Ambasada subliniază că asistența militară pentru evacuarea civililor din străinătate este rară și îi avertizează pe cetățenii americani să nu se bazeze pe guvernul SUA pentru ajutor la plecare sau evacuare în caz de criză. Aceștia ar putea fi nevoiți să-și lase în urmă familia extinsă sau animalele de companie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel