Data publicării:

MAE, atenționare de călătorie pentru românii care tranzitează sau vor să călătorească în Ungaria

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care tranzitează sau vor să călătorească în Ungaria.

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria.

"Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului maghiar (MCT) a informat cu privire la introducerea unor restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone), în perioada 14-17 martie 2024. Restricțiile vor fi aplicate astfel: în intervalul 14 martie, ora 22:00 – 15 martie 2024, ora 22:00 și în intervalul 16 martie 2024, ora 22:00 – 17 martie 2024, ora 22:00, ora locală.

Transporturile umanitare sau cele de animale vii, bunuri perisabile, combustibil și alte bunuri de primă necesitate nu se supun acestor restricții.

Mai multe informații despre restricțiile aplicate circulației camioanelor de mare tonaj pot fi consultate la https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop.

Asistență consulară



Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 și Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 și Consulatului General al României la Gyula +36306357181.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro, și  www.mae.ro", transmite MAE într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel