MAE: Atenţionare de călătorie în Grecia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Grecia că începând de miercuri şi până vineri sunt prognozate ploi şi furtuni puternice la nivel local, însoţite de căderi de grindină, vânt puternic.
Potrivit unui comunicat al MAE remis marţi AGERPRES, Serviciul Naţional grec de Meteorologie a emis o atenţionare de înrăutăţire a vremii pentru perioada 15 - 17 august, fiind prognozate ploi şi furtuni puternice la nivel local, însoţite de căderi de grindină, vânt puternic, în special în regiunile Epir, vestul şi zona centrală a Macedoniei, Thesalia în partea de nord şi de vest, vestul Greciei continentale, Grecia centrală, Peloponez.
Detalii despre evoluţia vremii se pot obţine accesând portalurile http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/GR-Grecia.html şi http://www.hnms.gr/emy/en/index_html. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 şi cel al Consulatului General al României în Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 şi cel al Consulatului General al României în Salonic: +306906479076.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă' (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Vezi și: Rusia, diplomaţi greci expulzaţi. Reacţie a Atenei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News