Data actualizării:
Data publicării:

MAE: Alţi 115 cetăţeni români au revenit în ţară din Israel

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Ministerul Afacerilor Externe anunță revenirea în țară a altor 115 cetățeni români.

Alţi 115 cetăţeni români au revenit luni în România din Israel, prin intermediul unei curse operate de o companie aeriană privată, informează Ministerul Afacerilor Externe.

"În continuarea informaţiilor transmise în contextul deteriorării situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma demersurilor constante ale Celulei de criză a MAE, în cursul zilei de 9 octombrie 2023, alţi 115 de cetăţeni români au revenit în România, prin intermediul unei curse operate de o companie aeriană privată", a anunţat MAE printr-un comunicat.

MAE precizează că echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv şi a Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah şi echipa din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE rămân în continuare pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi pe aeroport.

Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestui stat se pot adresa Ambasadei României la Tel Aviv şi îşi pot anunţa prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail [email protected] şi la numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279, precum şi cel al Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea fi contactaţi. MAE subliniază importanţa utilizării acestor canale de către cetăţenii români pentru centralizarea corectă a informaţiilor şi eficientizarea dialogului în vederea acordării asistenţei consulare.

Totodată, MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Statul Israel să îşi reprogrameze călătoria şi să urmărească rubrica "Alerte de călătorie" de pe pagina de internet a ministerului (https://www.mae.ro/travel-alerts/2938).

De asemenea, MAE recomandă şi consultarea paginilor de Internet http://telaviv.mae.ro, https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en şi www.mae.ro - rubrica "Sfaturi de călătorie" şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel