Data publicării:

MAE: Peter Szijjarto a solicitat ignorarea deciziilor instanţelor judecătoreşti şi intervenţia statului român în Justiţie

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a solicitat în timpul întrevederii de marţi cu omologul său român, Teodor Meleşcanu, ignorarea unor decizii ale instanţelor judecătoreşti şi intervenţia statului român în Justiţie, informează Ministerul Afacerilor Externe.

'Întrevederea ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, a avut loc la solicitarea expresă a părţii române, în condiţiile menţinerii de către partea ungară a unei atitudini neconstructive şi pentru a descuraja provocările constante ale părţii ungare. În timpul întrevederii, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a solicitat ignorarea deciziilor instanţelor judecătoreşti şi intervenţia statului român în Justiţie', se precizează într-un comunicat al MAE, transmis miercuri AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, Teodor Meleşcanu i-a reamintit omologului său ungar că 'într-un stat democratic, cu stat de drept funcţional şi care respectă valorile europene şi, implicit, principiul separaţiei puterilor în stat, nu este acceptabilă o intervenţie a Guvernului în Justiţie'. De asemenea, ministrul român a solicitat ca oficialii ungari să evite pe viitor orice provocări la adresa României. MAE informa marţi că cei doi oficiali s-au întâlnit în marja reuniunii informale a miniştrilor Afacerilor Externe din statele participante OSCE, care a avut loc la Strbske Pleso, în Slovacia.

Cu ocazia acestei întrevederi, ministrul Teodor Meleşcanu i-a transmis omologului său ungar un apel la moderaţie şi reţinere în declaraţiile publice ale oficialilor de la Budapesta, arătând că, în ultima perioadă, aceste declaraţii au inflamat în mod artificial dialogul româno-ungar, se menţiona într-un comunicat de presă. Ministrul Teodor Meleşcanu a evidenţiat faptul că 'numai comunicarea bilaterală deschisă şi pragmatică, în consonanţă cu valorile europene şi euroatlantice şi cu Parteneriatul strategic dintre România şi Ungaria, poate duce la rezolvarea, prin dialog, a situaţiilor de orice natură'.

Potrivit agenţiei ungare de presă MTI, Peter Szijjarto a discutat cu omologul său român despre Codul administrativ recent adoptat în România şi despre situaţia cimitirului de la Valea Uzului. În legătură cu Codul administrativ, Szijjarto i-a cerut lui Meleşcanu să ia măsuri pentru a garanta că va fi introdusă în lege o prevedere privind drepturile minorităţilor, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Budapesta, după cum precizează MTI.

Prevederea le-ar garanta minorităţilor că îşi vor putea folosi limba maternă chiar şi în situaţia în care comunitatea lor reprezintă mai puţin de 20% din populaţia regiunii, a precizat Ministerul de Externe ungar. Szijjarto i-a cerut, de asemenea, lui Meleşcanu să ajute la facilitarea consultărilor între experţii din cele două ţări asupra chestiunii cimitirului de la Valea Uzului şi să susţină o vizită comună la faţa locului în cât mai scurt timp posibil.

Conform MTI, Peter Szijjarto a subliniat în discuţia cu Meleşcanu intenţia Guvernului ungar ca relaţiile bilaterale să fie relansate pe baza respectului reciproc şi să se dezvolte într-un efort pozitiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel