![Maduro Maduro](https://media.dcnews.ro/image/201808/w670/nicolas_maduro_68539800.png)
"Iată poporul care îl apără pe Nicolas Maduro!", au scandat manifestanţii, care l-au avut în frunte pe nr. 2 al puterii din Venezuela, Diosdado Cabello. Preşedintele Maduro nu a participat la acest marş de circa 15 km între cea mai mare favela din Venezuela, Petare, şi Parque Carabobo, în centrul Caracas, relatează AFP. El a fost absent şi de la precedentul marş de susţinere organizat săptămâna trecută. Nicolas Maduro nu a mai reapărut în public de la 4 august, dată a presupusului atac cu drone cu explozibili produs în timpul unei parade militare de la Caracas la care asista.
"Nu trebuie să mai existe graţieri, pentru ca să nu mai existe conspiraţii. Cei care sunt implicaţi în acest asasinat trebuie să plătească în faţa justiţiei, indiferent care ar fi numele lor", a declarat la finalul marşului Diosdado Cabello, preşedintele Adunării constituante, for cu puteri aproape nelimitate. Numeroşi manifestanţi aşa-zişi chavişti - după numele preşedintelui defunct Hugo Chavez - au afişat mesaje de susţinere pentru Maduro, precum şi fotografii cu predecesorul său. Mulţi dintre manifestanţi erau funcţionari şi reprezentanţi ai ţăranilor.
Reacţia protestatarilor
"Acest atentat este unul dintre mijloacele pe care 'imperiile' le-au folosit mereu pentru a se debarasa de cei care îi încurcă", a declarat pentru AFP Josefina Sequera, o manifestantă. Nicolas Maduro l-a acuzat pe preşedintele columbian Juan Manuel Santos, al cărui mandat s-a încheiat recent, "imperiul" american şi opoziţia venezueleană că sunt responsabili pentru atacul de la 4 august. Un deputat al opoziţiei, Juan Requesens, a fost reţinut de autorităţi, care îl acuză că a participat la acest "atentat".
Un mandat de arestare a fost întocmit de Caracas şi pentru fostul preşedinte al parlamentului venezuelean, Julio Borges, una dintre figurile cele mai cunoscute ale opoziţiei venezuelene, în prezent în exil în Columbia. Pe lângă Juan Requesens, alte nouă persoane au fost reţinute, dintr-un total de circa 20 de persoane suspectate. "Când ne atacă preşedintele, ei îi atacă poporul, şi noi, caii de fier, motorizaţii, îi aducem susţinerea noastră totală şi fără echivoc", a declarat pentru AFP Katiuska Aponte, o manifestantă venită ca mulţi alţii pe motocicletă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video