Data publicării:

Madonna a încheiat grandios WorldPride din New York în faţa a mii de persoane

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Vedeta pop Madonna a încheiat grandios manifestarea WorldPride din New York cu un recital susţinut în cadrul concertului 'Pride Island', în care a delectat publicul cu mai multe cântece noi, în avanpremiera viitorului său turneu în care va prezenta noul său album, 'Madame X', relatează EFE

Madonna a interpretat mai multe cântece pentru a sărbători festivalul, la acest concert privat la care biletele s-au vândut în martie, când au început deja să circule zvonurile că "regina muzicii pop" va face parte dintre artiştii participanţi.

Totuşi, Madonna şi-a confirmat participarea de abia în iunie când a anunţat în programul 'Today' al NBC şi pe reţelele de socializare că va se va numără printre artiştii de la Pride Island.

Încă de la prânz, cu multe ore înainte de concert, s-au format cozi lungi de spectatori nerăbdători să o vadă pe aşa numita 'Material Girl', care împlineşte în august 61 de ani. 

Ceremonia oficială de închidere, care a avut-o ca amfitrioană pe artista de stand-up Margaret Cho, a avut ca invitaţi un grup de "portavoce şi talente ale muzicii globale care reprezintă diversitatea culturală, tenacitatea şi graţia comunităţii LGTBI".

Printre vedetele serii s-a aflat şi laureata cu premiul Grammy Melissa Etheridge, acompaniată pe scenă de Jake Shears şi MNEK, precum şi actori ai musicalului de pe Broadway 'The Prom' în care este vorba despre o elevă lesbiană care nu este lăsată să vină la balul de absolvire împreună cu iubita ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel