Deși contradicție în termeni, (amanta este secretă) era un titlu de noblețe. La curtea Franţei era o obişnuinţă ca „preacucernicul suveran” să aibă, pe lângă soţie, şi un număr de amante. Henric al IV-lea avea chiar un harem de amante.

Dintre toate metresele însă, cea mai vestită a rămas „madame de Pompadour”, amanta lui Ludovic al XV-lea.

Născută pe 29 decembrie 1721, în familia lui François Poisson, valet al unuia dintre cei mai mari finanţişti francezi, Le Normant de Tournehem şi, după unele surse, era chiar fiica nelegitimă a acestuia, Jeanne-Antoinette a primit o educaţie aleasă (plătită de prezumtivul tată), învăţând să cânte la clavecin, să danseze, dovedind un talent de actriţă, de care se va folosi din plin încă din tinereţe.

Din copilăria ei datează şi un episod în care, ducând-o la o ghicitoare, să-i descifeze viitorul, mama ei află că delicata Jeanne „va domni într-o zi asupra inimii unui rege”. Nimeni nu s-a gândit, că profeţia se va împlini, întrucât reputaţia familiei Poisson era deplorabilă: tatăl, prins cu nereguli financiare, fusese condamnat la exil, iar mama era o prostituată notorie.

La 19 ani, Jeanne-Antoinette, avea deja o „frumuseţe periculoasă” și era căsătorită cu nepotul protectorului său, cu care va avea doi copii: un băiat mort la doar câteva luni şi o fată care va supravieţui. Tânărul cuplu pătrunde în lumea saloanelor pariziene iar doamna d’Etiolles îşi va deschide un salon, atrăgând lumea ştiinţifică şi literară a vremii– Voltaire era un oaspete frecvent. Mama a făcut tot posibilul ca fata să fie remarcată de rege.

În 1745, Ludovic XV, care se afla în doliu după moartea amantei oficiale, o observă. Invitată la un bal mascat spre a celebra mariajul Delfinului Ludovic de Franţa cu Maria Teresa a Spaniei, doamna d’Etiolles, costumată în zeiţa Diana, dansează pentru prima dată cu regele, deghizat în cerb.

Peste o luna era instalată în apartamentele amantei regale de la Versailles şi ridicată la rangul de marchiză de Pompadour. Pentru a ajunge mai repede la ea, regele a poruncit ca între apartamentul său şi cel al doamnei de Pompadour să fie construită o scară secretă, rămasă celebră. Este scara pe care el s-a strecurat adeseori pentru a pune ţara la cale şi aici au fost luate cele mai importante hotărâri ale domniei lui Ludovic al XV-lea, decizii în majoritate perdante.

Marchiza de Pompadour este cea care îl va consilia pe rege în construirea palatelor Elysée şi Petit Trianon şi va susţine prima manufactură de porţelan franţuzesc – Sèvres, concurenţa porţelanurilor de Saxonia.

Ludovic al XV-lea

Cu o îndârjire de leoaică, Jeanne şi-a apărat funcţia atunci când mai tânăra Marie-Louise O’Murphy de Boisfaily a încercat să se strecoare în inima regelui. Doamna de Pompadour a dispus măritişul rivalei cu un aristocrat mărunt şi alungarea ei de la curte. Influenţa politică, exercitată din umbră era incontesabilă. Regele slab, înrobit simţurilor, s-a lăsat condus de ea şi şi-a numit miniştri doar dacă erau pe placul amantei. Mai gravă a fost intervenţia ei în negocierile dintre Franţa şi Austria. Măgulită de complimentele pe care ministrul austriac de externe i le făcea, doamna de Pompadour l-a convins pe rege să semneze o alianţă, defavorabilă Franţei. De aici şi până la războiul de 7 ani, cu urmările sale dezastruoase pentru francezi – pierderea provinciilor din America de Nord în favoarea englezilor – n-a fost decât un pas.

Doamnei de Pompadour puţin i-a păsat şi a continuat politica de intrigi, chiar dacă Franţa era pe marginea prăpastiei. Îmbătrânită înainte de vreme, din cauza exceselor, bolnavă de tuberculoză, a recurs la o ultima metodă de a-şi păstra influenţa asupra regelui, furnizându-i amante tinere, care-i spuneau tot ce se petrece la curte. Madame de Pompadour va muri la 43 de ani pe 15 aprilie 1764. Văzându-i cortegiul funerar cum înainta încet, printr-o ploaie mocănească, cinicul rege ar fi spus: ”Marchiza n-o să aibă vreme bună azi”. Pe scara doamnei de Pompadour se auzeau deja, aşa cum anunţase Voltaire, paşii pantofilor auriţi care coborau şi cei ai tălpilor desculţe şi aspre, care urcau….venea Revoluția.

Voltaire

Două expresii îi sunt atribuite madamei de Pompadour:

1. ”Apres moi, le deluge” (După mine potopul) sau ”Apres nous, le deluge” (După noi, potopul) este o expresie care aparține fie lui Ludovic al XV-lea, dar mai degrabă marchizei de Pompadour și ar fi fost rostită după o bătălie pierdută contra austriecilor și semnifică disprețul față de consecințele acțiunii, persoana în cauză, datorită situației privilegiate, neurmând să sufere consecințe sau ele își vor face efectul după moartea sa.

2. ”Poți tolera o lume de demoni de dragul unui înger”. Expresia aparține fie cancelarului austriac von Metternich (1773-1859), dar probabil omul de stat de la Viena o cita pe marchiza de Pompadour. Regele Ludovic al XV-lea deși dusese Franța în ruină economică, îi făcea madamei de Pompadour toate plăcerile chiar dacă acestea erau extrem de costisitoare.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News