Deputatul Mădălin Voicu, invitat, marți seară, la emisiunea "Agentul VIP" de la Antena 2, a lansat un atac vehement la adresa practicilor Bisericii Ortodoxe Române, a clerului ortodox, precum și a Patriarhului Daniel.
"Înainte credința, Dumnezeu, clerul, fermentul ortodox avea o chestie, o pioșenie, era o treabă serioasă, cu mult mai aproape de ceea ce numim noi credință. Acum e bisnițărie. Nu mai e cum a fost. Și de la cap se împute peștele. Nu mai sunt popii cu puterea de a te convinge, de a te liniști, de a te aduce pe drumul drept, de a te lăsa în seama lui, te spovedeai, erai eliberat, îți dădea sfaturi. Acum nu mai e așa. Totul e o șmecherie. Cunosc trei preoți, cred, pentru care aș băga mâna în foc că sunt oamenii care cred în meseria lor și care sunt în stare să-ți limpezească sufletul. Restul sunt derbedei, cu patriarhul Daniel în frunte", a declarat Mădălin Voicu, plin de indignare.
Contactat, miercuri, de România TV, Mădălin Voicu a ținut să precizeze că este un "bun creştin", însă nu poate să nu "constate" revoltat faptul că reprezentanții Bisericii negociază orice.
"Vă avertizez că sunt un bun creştin practicant. În fiecare săptămână mă duc cu copiii la biserică. Problema e mult mai gravă şi probabil e viciul globalizării. Sunt foarte supărat pe faptul că Biserica, prin reprezentanţii ei, practică un gen de afacere. Nu mai poţi înmormânta pe cineva sau să-ţi botezi copiii fără negociere cu preoţii. Este vorba despre o meserie. Îi respect foarte mult pe pustnicii din vârful muntelui. Populaţia e încurajată să se târască pe coate pentru a sta la coadă la moaşte. Fiind un bun creştin, Dumnezeu e prea mare şi prea frumos pentru a tot fi pomenit. A devenit un fel de marfă. De aceea am un fel de revoltă. Ştiu multe despre preoţi care sunt stătători în primele rânduri ale bisericii încât dacă aş spune lumea ar afla multe lucruri. Nu vreau să judec, ci doar să constat. Oamenii au fost subjugaţi de cele mai multe ori de biserică şi obligaţi să trăiască în primitivism şi empirism", a declarat Mădălin Voicu, la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024