„Preşedintele Republicii a prezentat mizele acestei întâlniri care are drept scop continuarea încetării focului în regiunea Idlib şi aprofundarea discuţiilor referitoare la procesul politic de soluţionare a conflictului din Siria', a precizat preşedinţia într-un comunicat. 'Statele Unite şi Franţa împărtăşesc aceleaşi obiective de securitate, umanitare şi politice în Siria şi preşedintele american a solicitat omologului său francez să prezinte această poziţie comună în cadrul summitului de la Istanbul', se arată în comunicat.
Franţa, în pofida aşteptărilor 'modeste', speră că în cadrul acestui summit vor fi înregistrate progrese din punct de vedere al securităţii şi al procesului politic în Siria, a precizat sursa citată. Parisul doreşte ca acordul de încetare a focului să fie extins la Idlib şi să fie garantat accesul convoaielor umanitare, dintre care cel puţin şase sunt blocate în prezent la Damasc de către regimul sirian, a spus sursa citată. De asemenea, Franţa doreşte să avanseze asupra înfiinţării unui comitet constituţional format din reprezentanţi ai regimului, ai opoziţiei şi din independenţi. Sperăm ca sâmbăta să fie luată o decizie clară de către cei patru lideri pentru a spune că acest comitet trebuie să fie gestionat de către ONU în componenţa sa şi să poată avea la Geneva prima sa reuniune în următoarele săptămâni până la sfârşitul anului', subliniază sursa citată. 'Dorim o presiunea maximă asupra regimului Damasc din partea comunităţii internaţionale pentru ca regimul de la Damasc să accepte să se angajeze în cele din urmă în acest proces politic', a menţionat de asemenea preşedinţia franceză. Idlib este ultima redută a revoltei izbucnite în 2011 împotriva regimului de la Damasc, condus de preşedintele Bashar al-Assad, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă