Data actualizării:
Data publicării:

Macron: Rusia a intrat într-o formă de vasalitate faţă de China

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, într-un interviu pentru publicaţia L'Opinion, faptul că Rusia a 'pierdut deja din punct de vedere geopolitic' în războiul pe care l-a declanşat contra Ucrainei şi a intrat într-o 'formă de vasalitate faţă de China', relatează France Presse.

'Rusia a pierdut deja din punct de vedere geopolitic', a declarat Macron, referindu-se la relaţiile Moscovei cu aliaţii săi tradiţionali, între care şi China, sau la extinderea NATO cu Suedia şi Finlanda.

'Să fim bine înţeleşi, nu este vorba de vreo 'operaţiune specială', întrucât Vladimir Putin a decis mobilizarea. În plus, Rusia i-a determinat pe aliaţii săi istorici să se îndoiască de ea, corsetul său de prim rang. Ea a intrat de facto într-o formă de vasalitate faţă de China şi a pierdut accesul la Marea Baltică, esenţială pentru ea, întrucât a grăbit opţiunea suedeză şi finlandeză de a adera la NATO', a zis preşedintele francez, înaintea întrevederii cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, aşteptat duminică seară la Paris.

'Aceasta era de neconceput chiar şi acum doi ani. Aşadar, este o înfrângere geopolitică. Să fim realişti, Rusia nu trebuie să câştige războiul pe plan militar. Şi depinde de noi să vedem cum îi putem ajuta pe ucraineni în contraofensiva lor, cum să pregătim problema garanţiilor de securitate pentru negocierile care vor avea loc în mod inevitabil', a continuat el.

'Mereu am spus că, în timp, arhitectura de securitate europeană va trebui să securizeze pe deplin Ucraina de mâine. Dar aceasta va trebui să conceapă o non-confrontare cu Rusia şi să restabilească echilibre sustenabile. Mai sunt încă mulţi paşi pentru a se ajunge acolo', a adăugat Emmanuel Macron.

Preşedintele Volodimir Zelenski a efectuat în weekend un mini-turneu european, care a cuprins etape succesive la Roma, Berlin, Aachen (landul Renania de Nord-Westfalia, la graniţa cu Belgia şi Ţările de Jos), unde a primit premiul Carol cel Mare, şi urma Paris, notează AFP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel