Data publicării:

Macron i-a dat asigurări lui Papa Francisc după atentatele din Franța

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat vineri cu Papa Francisc, căruia i-a comunicat că "va continua să lupte fără încetare împotriva extremismului astfel încât toţi francezii să îşi poată trăi credinţa în pace şi fără teamă", conform unei informări a preşedinţiei franceze, transmite AFP, potrivit Agerpres.

La o zi după atacul cu cuţit din biserica Notre-Dame de l'Assomption din Nisa, preşedintele Emmanuel Macron "a dorit să-i vorbească într-un moment în care catolicii din Franţa au fost răniţi într-un mod atât de violent, iar toţi francezii au fost şocaţi de acest atac".

"Drept răspuns, Papa şi-a exprimat sprijinul său fratern pentru francezi", conform sursei citate.

Cei doi lideri împărtăşesc o "convergenţă de viziune totală" asupra "respingerii absolute a terorismului" şi a ideologiei urii care divizează, ucide şi pune în pericol pacea", precum şi în privinţa importanţei dialogului între religii, se arată în comunicatul preşedinţiei franceze.

Guvernul francez a decis să consolideze măsurile de securitate în jurul lăcaşurilor de cult creştine în acest sfârşit de săptămână când se celebrează Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, după atacul de joi soldat cu trei morţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel