Data publicării:
Macron, dezamăgit după discuția cu Putin: Condiţiile oferite nu sunt acceptabile
Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut noi declarații după discuția purtată cu Vladimir Putin.
UPDATE: Uniunea Europeană va revizui conceptele privind apărarea şi sistemul energetic, a afirmat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, cu ocazia reuniunii Consiliului European, în timp ce Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a pledat pentru unitate.
"Este un moment definitoriu pentru Europa. La acest summit vom regândi apărarea europeană, prin capabilităţi puternice, vom regândi sistemul energetic. Trebuie să scăpăm de dependenţa de combustibilii fosili din Rusia, de aceea avem nevoie de investiţii masive în energie regenerabilă. Aceasta este şi o investiţie strategică pentru securitate şi independenţă", a afirmat Ursula von der Leyen, cu ocazia reuniunii informale a Consiliului European, aflată în curs la Versailles, în Franţa.
"Vom discuta şi despre apartenenţa Ucrainei la familia noastră europeană. Vrem o Ucraină liberă şi democratică, cu care avem un destin comun", a subliniat Ursula von der Leyen.
La rândul său, Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a declarat că Uniunea Europeană demonstrează unitate în contextul crizei din Ucraina. "Suntem mai uniţi ca niciodată. Nu am mai văzut niciodată statele membre mai unite şi mai aproape de partenerii noştri transatlantici. Vladimir Putin a crezut că va cuceri Ucraina, a eşuat. A crezut că ne va diviza, a eşuat. A crezut că va slăbi alianţa transatlantică şi a eşuat. Acum, trebuie să oprească războiul", a spus Josep Borrell Fontelles.
_______________________________________________________________
Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat joi că omologul său rus, Vladimir Putin, a formulat condiţii inacceptabile pentru un armistiţiu în Ucraina, transmite dpa.
"Trebuie să mărturisesc că astăzi condiţiile oferite (de Putin - n. red.) nu sunt acceptabile", a spus Macron, referindu-se la convorbirea telefonică de o oră pe care o avusese ceva mai devreme cu Putin şi cu cancelarul german Olaf Scholz, scrie Agerpres.
"Întrebarea este, deci: e gata Putin să reia relaţia în mod sincer şi să propună ceva?", a adăugat preşedintele Franţei, ţara care deţine semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene.
Macron a anunţat că va discuta din nou cu liderul de la Kremlin în orele următoare.
Putin, avertizare pentru Occident
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Olaf Scholz, i-au cerut, astăzi, preşedintelui rus, Vladimir Putin, o soluţie politică la conflictul militar din Ucraina, iar liderul de la Kremlin a dat asigurări că menţine în totalitate aprovizionarea energetică a Uniunii Europene. Emmanuel Macron şi Olaf Scholz au insistat, în convorbirea cu Vladimir Putin, pentru "identificarea unei soluţii negociate între Rusia şi Ucraina", a declarat un oficial guvernamental de la Berlin, sub protecţia anonimatului, scrie Mediafax.
Emmanuel Macron şi Olaf Scholz i-au cerut preşedintelui Rusiei aplicarea "imediată" a unui armistiţiu în Ucraina. Ulterior, preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia va menţine aprovizionarea cu energie a Uniunii Europene. "Noi ne respectăm toate obligaţiile în materie de aprovizionare cu energie. Sistemul de aprovizionare cu gaz este la nivelul de sută la sută", a declarat Vladimir Putin, citat de cotidianul Le Monde.
Însă Vladimir Putin a avertizat că sancţiunile impuse Rusiei de Occident riscă să genereze inflaţie a preţurilor alimentelor pe plan mondial. "Dacă vor continua actualele sancţiuni, vor fi consecinţe serioase pentru sectorul alimentar, iar creşterea inflaţiei va fi inevitabilă", a atras atenţia Vladimir Putin, citat de cotidianul Le Figaro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News