Data actualizării:
Data publicării:

Macron vrea Europa cu două viteze

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Într-un interviu acordat miercuri mai multor publicații europene, președintele Franței, Emmanuel Macron a susținut că statele membre care primesc fonduri de la Uniunea Europeană, dar refuză să aplice principiile acesteia ar trebui să resimtă pe deplin consecințele politice, transmite Reuters.

Cu o zi înaintea summitului UE de la Bruxelles, Macron a vorbit despre "o dublă trădare" a celor care "decid să abandoneze principiile europene, întorc spatele Europei și au o atitudine cinică față de Uniunea care le dă bani, fără să respecte valorile acesteia". Europa ar trebui să adopte o adevărată politică comună de apărare și securitate și să își apere mai bine frontierele, să facă față migrației și cererilor de azil, a mai spus el.

Macron și-a reluat ideea unui buget separat al zonei euro și și-a exprimat speranța că Germania nu se va opune. Marți, cancelarul german Angela Merkel arătase că ar putea lua în considerare propunerea, dacă aceasta contribuie la reformele structurale.

Președintele Franței a mai apreciat în interviu că politica omologului său american, Donald Trump, este imprevizibilă și constituie o sursă de iritare pentru întreaga lume.

În ceea ce privește conflictul din Ucraina, Macron a anunțat un summit în așa-numitul format Normandia, cu participarea liderilor Franței, Rusiei și Ucrainei, înaintea summitului G20 din iulie, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel