Macron, criticat dur de Turcia. Acuzat de discuţii cu grupări teroriste
Turcia l-a criticat vehement vineri pe preşedintele francez, Emmanuel Macron, pentru că a primit în cursul zilei o delegaţie a forţelor arabo-kurde angajate în Siria pe care Ankara le consideră "teroriste".
"Condamnăm primirea de către preşedintele francez, Emmanuel Macron, a unei delegaţii a aşa-numitelor +Forţe Democratice Siriene (FDS)+", a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Ankara, Hami Aksoy. Şeful statului francez a primit vineri o delegaţie a FDS, o coaliţie arabo-kurdă angajată în Siria în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI), garantându-i continuarea sprijinului activ al Franţei în lupta împotriva Daesh (Statul Islamic)". Potrivit membrilor delegaţiei, Emmanuel Macron s-a angajat să menţină forţe franceze alături de FDS şi să sprijine financiar reconstrucţia şi serviciile publice din administraţia kurdă semiautonomă.
PKK este considerată organizaţie "teroristă"
Sprijinite de o coaliţie condusă de Statele Unite, FDS, un grup dominat de miliţiile kurde ale Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG), s-au aflat în prima linie a luptei împotriva SI. FDS au anunţat la 23 martie înfrângerea "califatului" autoproclamat al grupării Stat Islamic în Siria. De atunci, aceste forţe, care ţin sub control o parte a teritoriului de nord al Siriei, continuă să îi vâneze pe jihadişti în estul ţării. Turcia critică însă sprijinul acordat de occidentali acestor combatanţi, văzând în YPG o extensie în Siria a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o grupare armată kurdă care, din 1984, duce o sângeroasă luptă de gherilă împotriva Ankarei.
PKK este considerată organizaţie "teroristă" de Turcia, Uniunea Europeană şi Statele Unite, reaminteşte AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News