Data publicării:

Macovei amorsează bomba PDL - candidează la șefia partidului

Autor: Căloiu Oana | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul

În cadrul conferinței de presă de la sediul PDL, organizată duminică, Monica Macovei a anunțat că va candida pentru postul de președinte al PDL cu moțiunea "Reformiștii", la care au aderat deja Cristian Preda, Sever Voinescu și Teodor Baconschi. "Candidez la conducerea PDL și moțiunea pe care o depunem împreună se numește Reformiștii ", a declarat europarlamentarul.
Macovei și-a argumentat candidatura spunând că vrea un PDL reformat, o conducere credibilă în fața electoratului. Mai mult, europarlamentarul consideră că prin candidatura sa, PDL ar putea să meargă înainte. "Vrem să aplicăm valorile în viața de zi cu zi și în politică, vrem ca valorile și principiile să nu rămână numai lozinci, ci să fie aplicate în viața politică a partidului și a României", a spus Monica Macovei. Totodată, vrea ca în partid să fie standarde etice, "care să se aplice permanent și nu numai înainte de alegeri", iar promovarea în funcții de partid, de conducere sau în funcții publice să se realizeze pe merit și profesionalism, nu pe bani.
Europarlamentarul a adăugat că "reformiștii" cred "în dreptate, în lege, în adevăr, în responsabilitate, dar și în solidaritate cu cei aflați în nevoie", declarând că cele enumerate sunt câteva dintre "principiile de dreapta în care credem și pe care vrem să le punem în practică".
"Vrem o politică de principii și valori pe drumul drept, fără ocolișuri, fără excepții și fără rabat. De asemenea, vrem să fim credibili, nu să rostim doar lozinci, și credibilitatea se referă la conducerea partidului, la oamenii politici, la întreaga clasă politică. Vrem să fim un exemplu pentru clasa politică din România", a menționat Macovei.
Pe 23 martie, democrat-liberalii își vor alege președintele la Convenția Extraordinară a PDL. Candidații sunt Vasile Blaga, Elena Udrea și, de duminică, Monica Macovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel