Data publicării:

Măcel în păduri. Doina Pană: ”Au încercat să mă omoare!” Solicitare urgentă

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

În contextul defrișărilor pădurilor României și a mafiei lemnului care a luat o amploare uriașă, după ce un nou pădurar a fost găsit mort, Doina Pană, fost ministru al Apelor și Pădurilor, a făcut mai multe precizări, în direct, la Antena 3.

'În cazul meu, au încercat (n.r. mafia lemnului) să mă omoare, nu prin glonț, ci prin otrăvire cu mercur. Sunt cei pe care i-am deranjat foarte tare din punct de vedere financiar cu măsurile pe care le-am luat împotriva tăierilor ilegale. Mi se pare îngrozitor faptul că disperarea mafiei a ajuns atât de departe. Probabil acest fapt este cauzat și de măsurile pe care le-am luat cu Radarul pădurilor, cu Legea contravențiilor silvice (...) au ajuns ca pentru câțiva arbori să ia viața unui om. Este un nivel îngrozitor.' a spus Doina Pană.

'Este adevărat că s-au ras versanți întregi și cu complicitatea silvicilor și a Poliției (...) De când am fost ministru am vorbit de un SMURD al pădurilor. Să nu meargă pădurarul singur în fața acestor indivizi, care pentru câțiva arbori nu au mamă, nu au tată, ci, să fie un echipaj pe modelul SMURD, în care să fie pădurarul, jandarmul, polițistul etc. și așa să se intervină. Acum este și mai urgent după noul bilanț! Ministerul Pădurilor și MAI trebuie să ia urgent măsuri! Noi ne-am axat până acum pe măsurile coercitive încât să nu mai poată tăia ilegal. Însă acum trebuie implementate măsuri de apărare a celor care trebuie să îi împiedice să taie ilegal!' a mai spus Doina Pană, la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel