Data publicării:
Mașini parcate neregulamentar, ridicate de la 1 iulie (sector 4)
Mașinile parcate neregulamentar pe raza sectorului 4 vor fi ridicate, începând cu 1 iulie, de către Poliția Locală.
"Așa este în toate țările civilizate și ne-am dorit alinierea la reglementările care impun respectul față de cetățean, de drepturile acestuia și de normele de conviețuire socială ! Astfel, odată cu achiziționarea acestui prim utilaj, începând cu 1 iulie a.c., prin Direcția Poliție Locală Sector 4, vom trece la ridicarea strict a mașinilor care blochează intersecțiile, intrarea în instituțiile de interes public sau care ocupă locuri pentru care sunt plătite taxe de ocupare a domeniului public pentru parcările de reședință", a declarat edilul Cristian Popescu-Piedone.
Primarul a precizat că utilajul care va face această operațiune va staționa în curtea Primăriei Sectorului 4 și va acționa în funcție de ceea ce polițiștii locali constată pe teren, ținând cont, cu precădere, "de ceea ce semnalează cetățenii".
Comunicatul de joi al Primăriei sectorului 4 precizează că acesta este "primul dintre sectoarele Capitalei și singura entitate administrativă din țară, pe raza căreia, încă din luna ianuarie a acestui an, nu se mai ridică mașini prin intermediul unor colaborări cu societăți comerciale".
VEZI ȘI: Accident: Un BMW a spulberat cinci maşini parcate regulamentar
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News