Data actualizării:
Data publicării:

Lux și opulență în biroul omului lui Grindeanu de la CFR. Se bucură de condiții ca-n Dubai (FOTO)

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Ministerul Transporturilor
Sursa foto: Facebook Ministerul Transporturilor

Ion Simu-Alexandru, șeful CFR SA, se pare că se va bucura de lux ca în Dubai, în noul său birou.

Biroul directorului general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, de la etajul 3 al Palatului CFR, a intrat în renovări demne de luxul din Dubai cu care este obișnuit, chiar înainte de Paști.

Lucrările de renovare au început înainte de plecarea la Dubai a ocupantului său din acel moment, însă nu sunt gata nici acum, pentru că Ion Simu-Alexandru a solicitat să fie montată o instalație de climatizare, deși biroul era deja dotat cu un aparat de aer condiționat.

Club Feroviar a relatat, la sfârșitul lunii aprilie că șeful CFR și-a petrecut concediul în Dubai, imediat după ce, printr-o succesiune de funcții, primise un nou mandat la conducerea companiei de infrastructură din partea lui Sorin Grindeanu. 

Deși este intermiar, se pare că Ion Simu-Alexandru la București ar miza pe susținerea vicepremierului Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, pentru a rămâne în funcție multă vreme, scrie clubferoviar.ro.

Vezi foto cu biroul șefului de la CFR.

”Omul lui Grindeanu de la CFR își bate joc de reorganizările cerute de Ciucă"

La începutul lunii iunie, către redacția DCNews.ro a ajuns un mesaj nesemnat care ne anunța că în CFR SA a fost aprobat un buget cu pierdere de aprox. 600 de milioane de lei, iar în noua organigramă s-ar fi crescut ”numărul de personal de specialitate și administrativ și conducere în centralul regionalelor și în centralul companiei.”

Am fost informați astfel că ar fi zece noi posturi de conducere la fiecare regională. ”În central, de exemplu, au creat cinci posturi noi de director (neacoperite în buget), plus funcții de șef serviciu și șef birou... Noaptea minții!!!”. 

Astfel, sursa citată a apreciat că în acest fel ”își bate joc Grindeanu de reorganizările cerute de premierul Nicolae Ciucă la CFR”. ”Au înființat zeci de posturi de directori și șefi de servicii și au lăsat în centralul societății doar 11 muncitori!” mai transmite. 

Amintim că actualul director al CFR, Ioan Simu, a fost pus în funcție de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, fiind un apropiat vechi al acestuia. Sursa citată ne-a mai transmis că ”cel cu patru funcții de conducere în patru zile a girat această organigramă după plajele din Dubai fără măcar să se gândească că înființarea atâtor posturi de șefi și șefuleți va duce CFR către faliment!”. 

Am transmis atunci o solicitare către CFR SA în urma acestor afirmații de mai sus. 

Cum răspunde CFR

Urmare adresei dumneavoastră transmisă în format electronic Serviciului Comunicare Mass-Media, prin care solicitați informații despre organigrama CFR SA, vă comunicăm:

Ultima modificare organizatorică realizată în cadrul CFR SA a fost aprobată prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Nr. 21, din data de 05.05.2022, cu valabilitate din data de 16.05.2022, aceasta fiind semnată de către Directorul General al companiei, conform mandatului primit prin aceeași Hotărâre nr. 21/05.05.2022. 

Menționăm faptul că, pe site-ul CFR SA – www.cfr.ro, la secțiunea „organizare” se regăsește publicată Organigrama în vigoare a companiei și Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor Nr. 21/05.05.2022. 

Precizăm faptul că în procesul de întocmire a unei noi organigrame, se pune accent în permanență pe utilizarea eficientă, atât a resurselor umane, dar și a celor financiare, astfel încât să fie atinși indicatorii de performanță, la nivelul managementului companiei.

La nivelul companiei sunt 30.788 de posturi, cu grad de ocupare de aproximativ 82%, repartizate astfel:

79,2% posturi de muncitori;

9,7% posturi de execuție: inginer, economist, consilier juridic, inspector de gestiune CFG, subinginer, tehnician, funcționar etc.;

9,4% posturi de conducere la nivel de subunități: șef laborator, șef district, șef stație, șef secție, șef remiză, șef regulator, contabil șef etc.;

1,3% posturi de conducere la nivelul centralului celor 8 Sucursale Regionale CF: șef birou, șef serviciu, șef UMP, șef oficiu, șef divizie, șef serviciu SC, consilier, director;

0,4% posturi de conducere la nivelul centralului companiei: șef birou, șef serviciu, redactor șef editură, șef UMP, director adjunct, director, revizor general, consilier, inclusiv top management: director general adjunct, director financiar,  director general.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel