Lupta cu traficul de droguri trebuie intensificată. Ministrul Justiţiei: Toleranţa trebuie să fie zero
Data publicării:
Autor: Cristian Cîșleanu
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook după perchezițiile DIICOT.

După ce procurorii DIICOT au efectuat o percheziție la un grup infracțional bănuit că produce dispozitive de tip "VAPE" cu substanțe potențial psihoactive, Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a subliniat că eforturile pentru combaterea traficului cu astfel de produse trebuie intensificate.

"Ancheta DIICOT de la Iaşi ridică vălul şi ne lasă să vedem situaţia reală când vorbim de substanţe psihoactive. În perioada octombrie 2022 - septembrie 2023, un grup infracţional organizat a produs, în vederea comercializării, peste 100.000 de dispozitive tip 'VAPE'! Toate conţineau substanţe care produc efecte psihoactive de natură a pune în pericol viaţa persoanelor care le consumau. Au fost produse şi comercializate inclusiv jeleuri, prăjituri, drajeuri, cu astfel de substanţe. Dispozitivele de tip 'VAPE' se vând de regulă on-line. Dar se găsesc şi în magazine din centrele comerciale. Jeleurile puteau fi vândute oricărei persoane. Indiferent de vârstă", a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Conform declarației sale, au fost depistate un total de 28 de companii care vând aceste produse în întreaga țară.

"Intervenţia autorităţilor în astfel de situaţii era crucială. Felicit DIICOT pentru această anchetă şi mulţumesc şi poliţiştilor care au lucrat la acest dosar complex! O anchetă, în care vorbim despre 120 de percheziţii în 23 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti, nu este uşoară! Dar lupta împotriva traficului de produse psihoactive trebuie dusă cu toate forţele. Este incredibil cum unii sunt capabili să pună în pericol viaţa şi sănătatea copiilor şi tinerilor din România. În astfel de cazuri, toleranţa trebuie să fie zero. Pentru a ne proteja tinerii şi copii.", afirmă Alina Gorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel