Data publicării:

Luna Nouă în Capricorn pe 23 decembrie. Daniela Simulescu: Cea mai bună zi pentru a vă pune rezoluţiile pentru 2023

Autor: Caraman Georgiana | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Daniela Simulescu/Foto emisiune
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Iată că a venit momentul să discutam despre Luna Nouă în Capricorn din data de 23 decembrie, ultima Lună Nouă din acest an, închizând astfel un ciclu. Anul 2022 a început cu Lună Nouă în Capricorn și se termină tot cu Lună Nouă în Capricorn. Interesant, însă exista un mesaj subtil din partea astrelor.

Alegeri prezidentiale 2024

"Când vorbim de Lună Nouă, vorbim despre o conjuncție între Soare și Lună, adică despre partea conștientă reprezentată de Soare și partea subconștientă reprezentată de Lună. Cu alte cuvinte, Soarele reprezintă o energie vizibilă adică așa cum suntem noi, iar Luna este o energie invizibilă, adică ceea ce simțim. partea de ego. Când cei doi aștri se întâlnesc, preiau unul de la celalalt.

Luna Nouă în Capricorn vorbește despre un nou început, dar despre un început mai greoi. Energia Capricornului ține de organizare, de disciplină, de perfecționism, în timp. 

Nu doar Luna și Soarele se află în Capricorn. Iată mai avem trei aștri destul de importanți: Mercur, care va retrograda pe data de 29 decembrie, Venus și Pluto. Putem spune că avem un Stellium în Capricorn în această zi de 23 decembrie. 

Când avem atât de multă energie acolo, putem să avem impresia că lucrurile merg mai greu. Salvarea vine, însă, de la Jupiter care a intrat în Berbec pe 20 decembrie. Luna Nouă va fi în careu cu Jupiter. 

Când vorbim de Lună Nouă, vorbim de începuturi, de intenții, de manifestare. Este cea mai bună zi pentru a ne pune rezoluțiile pentru anul viitor. Această Lună Nouă ne cere să acționăm, chiar dacă nu va fi ușor. Este foarte important să ne notăm sau să ne înregistrăm rezoluțiile. 

Luna și Soarele în Capricorn ne cer să facem lucrurile cu discreție, matur și responsabil, însă Jupiter în Berbec ne cere să facem lucrurile într-un mod măreț. Fiind un careu între cele două energii, atunci când ne vom seta intențiile, trebuie să găsim un echilibru, să nu exagerăm.

Ca și recomandare, atunci când ne vom scrie intențiile, pe data de 23 decembrie, să ne gândim la sfera profesională, la ce ne dorim de la noi în anul 2023, să ne acceptăm reușitele și lucrurile pe care nu am reușit să le bifăm în anul 2022, să nu ne victimizăm.

Finalul de an ne îndeamnă să ne asumăm nereușitele, să nu ne victimizăm și să nu mai dăm vina pe nimeni pentru că nu am avansat la job. Blândețea exagerată nu-și are rostul. Astfel, intențiile setate vor veni cu victimizare, ceea ce ne sabotează. Energia Capricornului vrea realitatea așa cum este ea. Schimbarea vine din acceptate. Așa că, vă invit să vă înregistrați intențiile făcându-le pe plac atât energiei Capricornului, cât și lui Jupiter în Berbec, adică măreț, dar treptat. 

Nu așteptați finalul de an. Profitați de această zi de 23 decembrie și setați-vă intențiile. Începeți mai întâi cu partea profesională , apoi cu cea personală", transmite Daniela Simulescu, astrolog DC NEWS şi redactor şef Astrosens. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel