Data actualizării:
Data publicării:

Luminiţa Barcari îşi anunţă retragerea din grupul parlamentar al PNL

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Barcari
Barcari

Deputatul Luminiţa Barcari şi-a anunţat joi retragerea din grupul PNL, urmând să activeze ca parlamentar neafiliat, însă nu îşi dă încă demisia din partid. 

Începând cu data de 1 noiembrie mă voi retrage din grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor şi voi deveni deputat neafiliat, conform demisiei pe care am înregistrat-o astăzi la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Nu demisionez încă din Partidul Naţional Liberal, iar decizia de retragere de la lucrările grupului deputaţilor PNL nu îmi afectează munca de parlamentar, a scris aceasta pe Facebook.

Luminiţa Barcari a transmis un mesaj alegătorilor, justificându-şi gestul de a se retrage din grupul parlamentar al PNL

Dumneavoastră m-aţi trimis în Parlamentul României sub promisiunea fermă din partea mea că voi respecta principiile şi valorile liberalismului şi că voi lucra pentru proiecte care să dezvolte România, aşadar şi judeţul nostru, Ialomiţa. Precum bine ştiţi, de câteva luni de zile scena politică s-a dezechilibrat profund şi, din păcate, motivul principal îl constituie tocmai acţiunile unor politicieni ai Partidului Naţional Liberal, cu care am pornit împreună anul trecut pe drumul dezvoltării ţării, acţiuni individuale şi de grup care au condus la o criză politică aproape fără o ieşire constructivă într-un orizont de timp apropiat şi la o criză sanitară greu de explicat în termeni raţionali, ci, mai degrabă, prin insuficienta atenţie acordată de către guvernanţi pandemiei, a precizat ea.

În opinia acesteia, s-a creat un climat de nesiguranţă şi de suferinţă la nivelul întregii ţări, dar mai ales la nivelul judeţelor mai puţin dezvoltate

Creşterea preţurilor, lipsa locurilor de muncă, greutăţile financiare ale liberilor profesionişti sau ale celor cu meserii liberale, coroborate cu incapacitatea sistemului sanitar de a face faţă valului patru de COVID, lipsa unui guvern cu puteri depline în luarea deciziilor şi scandalul permanent de pe scena politică îmi dictează să mă opresc pentru o scurtă perioadă de timp şi să gândesc un drum care să fie potrivit pentru activitatea mea parlamentară de reprezentare a cetăţenilor ialomiţeni. Am candidat şi am câştigat un mandat de deputat cu voturile dumneavoastră pentru un partid liberal pe care atât eu, cât şi alegătorii mei îl respectam, îl iubeam şi ne puneam încrederea în el, dar care astăzi, din punctul meu de vedere, şi-a schimbat direcţia politică şi nu-şi mai ţine principiile şi valorile aproape, a arătat parlamentarul liberal.

Luminiţa Barcari, care a fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a adăugat că rămâne liberală, apropiată oamenilor de dreapta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel