Lumina sfântă de la Ierusalim, adusă cu un zbor special în ţară
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt, în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui şi ultima a Săptămânii Patimilor. Un moment important al zilei este aducerea luminii sfinte de la Ierusalim.
La Bucureşti aceasta va fi adusă cu un zbor special din Israel. Acelaşi avion se va deplasa spre Iaşi. Pe Otopeni, delegaţiile oficiale vor aştepta lumina sfântă, care va ajunge în mai multe localităţi din nordul şi vestul ţării. Până la miezul nopţii, în toată ţara va fi lumina de la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Relatează corespondentul Radio România Actualităţi, Dragoş Ciocîrlan.
Sunt momente de linişte îngândurată la Mormântul lui Iisus în aşteptarea luminii sfinte care se va aprinde în Capela Îngerului, unde se repetă minunea în fiecare an. La Ierusalim, în Oraşul Vechi, autorităţile israeliene au securizat un traseu spre Sfântul Mormânt pentru delegaţiile oficiale şi reprezentanţii ambasadelor, scrie Rador. Pe acelaşi culoar se aduce lumina de la Sfântul Mormânt pentru a fi transportată în ţările care vor sărbători Paştele.
De la aeroportul internaţional Ben Gurion, un avion special va decola cu destinaţia Bucureşti. Candela cu lumina Învierii va fi adusă în România de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie. De la aeroportul Otopeni va fi dusă lumină la Patriarhia Română. La aeroport, delegaţiile din ţară iau lumină şi vor pleca cu avioane spre Iaşi, Timişoara, Baia Mare, cu elicopterul va fi dusă lumina sfântă la Braşov, iar la Constanţa, cu o maşină. În toată ţara, până la miezul nopţii, credincioşii vor avea lumină sfântă de la Ierusalim.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News