Lumea pe marginea prăpastiei. Cele mai mari pierderi de la Bursa din Bucureşti
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
cad bursele in toata lumea
cad bursele in toata lumea

Acţiunile cad de ieri peste tot în lume pe unde e vreo bursă deschisă. Băncile europene au declanşat panica acceptând dobânzi mai înalte ca de obicei pentru finanţarea pe termen scurt în dolari, cam ca în 2009. Amintirile de după falimentul Lehman Brothers au fost imediat resuscitate. Lumea caută disperată aurul, care bate record după record.

La Bucureşti scăderile au început de dimineaţă astfel: BRD scade cu 2.7%, iar Banca Transilvania cu 3,77%. Indicii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) scad cu pînă la 4,6%, informează Money.ro.

Un sfert de oră mai târziu, la 11.00, BRD îşi amplifica căderea la mai mult de -4,3%, Banca Trasnilvania (TLV) mai jos de -4,7%. Se amplificau şi scăderile OMV Petrom (SNP) până dincolo de -4,6%, ale Fondului Proprietatea (FP) de -4%, iar dintre SIF-uri, cel mai mult scădea SIF Moldova cu -4,86%

Bursele din Asia au închis vineri în scădere accentuată, cu indicele pieţei din Corea de Sud în declin cu 5%, din cauza îngrijorărilor că economia Statelor Unite intră din nou în recesiune, în timp ce unele bănci din Europa se confruntă cu dificultăţi de finanţare pe termen scurt.

Asta după ce bursele europene au înregistrat joi cea mai mare scădere zilnică din ultimii doi ani şi jumătate, în timp ce indicele S&P 500 al pieţei americane a coborât cu 4,5%, al şaselea declin de peste 4% din ultimele două săptămâni.

"Datele din SUA prezintă cea mai slabă combinaţie pentru economie, creştere mai lentă cu inflaţie mai ridicată, şi a avut un impact destul de nagtaiv asupra încrederii investitorilor din Asia. În plus, există unele probleme de finanţare în Europa şi pe unele pieţe din Asia", a afirmat Frances Cheung, analist la Credit Agricole, pentru Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel