Data publicării:

Lui Elon Musk nu-i convine că este șeful Tesla. Ce-ar face mai degrabă

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Youtube
Foto: Youtube

Elon Musk a spus că nu-i place să conducă Tesla.

Elon Musk a dezvăluit că nu se bucură că este șeful Tesla. Conform BBC, acesta preferă să își petreacă timpul altcumva. „Chiar îmi displace și mai degrabă mi-aș petrece timpul pentru design și inginerie”, a transmis acesta când a fost audiat în cazul unul proces.

Miliardarul care a fondat Tesla a depus mărturie într-un proces din Statele Unite ale Americii în care este acuzat că i-a forțat pe ceilalți membri ai consiliului director ai firmei să încheie un contract de 2,6 miliarde dolari cu o companie de panouri solare.

Ce a făcut mai exact Elon Musk să-i supere pe investitori?

 

Deținătorii de acțiuni spun că banii producătorului auto au fost irosiți pe cumpărarea SolarCity, firmă care rămânea oricum fără bani, după cum spun ei. La momentul înțelegerii, Musk deținea 22% din Tesla, dar și din compania de panouri solare fondată în mod convenabil de verișorii săi. „Fiindcă a fost o tranzacție acțiune pe acțiune și dețineam același procent din ambele companii, nu am avut vreun câștig material”, argumentează Musk.

Excentricul miliardar a negat și faptul că a forțat membrii consiliului director să cumpere compania fiindcă era un „plan măreț” de a crea mașini mai accesibile cu ajutorul rezervelor de energie verde. Acționarii spun că Musk ar trebui să plătească întreaga sumă de 2,6 miliarde de dolari din buzunarul său pentru a soluționa cazul, fiind una dintre cele mai mari sume plătite vreodată de o persoană fizică după o decizie judecătorească. Musk are o avere personală de 168 miliarde dolari.

Sute de mii de Tesle, rechemate în service

 

Sute de mii de maşini Tesla se vor întoarce în service pentru rezolvarea unor probleme la sistemul autopilot. 

Autoritățile din China au hotărât că mașinile Tesla vândute pe teritoriul țării au probleme cu sistemul Autopilot. Acesta este aparent prea ușor de activat din greșeală, motiv pentru care Tesla va trebui să „repare” aproape 300.000 de mașini care se aflăm în prezent pe străzile din China. Chiar dacă Tesla a anunțat acest eveniment drept o „chemare în service”, adevărul este că șoferii acestor mașini nu trebuie să ajungă la un centru de reparații Tesla, ci vor primi „reparația” printr-un update de software, scrie go4it.ro.

Problema, cauzată de criza cipurilor

 

Conform datelor oficiale, această problemă afectează aproape 275.000 de mașini, adică aproape toate modelele pe care le-a livrat în China, cât și câteva mașini care au fost importate în țară înaintea lansării oficiale. Totuși, doar mașini din gamele Model 3 și Model Y par a fi afectate, nu și Model S și Model X, care nu se produc în fabrica Gigafactory din China.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel