Data actualizării:
Data publicării:

Lufthansa detronează Ryanair, operatorul low-cost

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Compania aeriană germană Lufthansa a redevenit în 2017 pe poziţia de cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri transportaţi.

Lufthansa a detronat compania irlandeză low cost Ryanair, care la finele anului trecut a fost nevoită să anuleze mai multe mii de zboruri, informează Reuters.

În total companiile din grupul Lufthansa (Lufthansa, Swiss, Austrian Airlines, Brussels Airlines şi Eurowings) au transportat anul trecut 130,04 de milioane de pasageri în 2017, o creştere de 18,6% comparativ cu 2016 şi cu un milion de pasageri mai mult decât rivala Ryanair

Pe locurile următoare se situează IAG, firma mamă a British Airways şi Iberia, care a transportat 104,8 milioane pasageri în 2017, în creştere cu 4% faţă de 2016, şi Air France-KLM cu 98,7 milioane de pasageri transportaţi în 2017, în creştere cu 5,6% comparativ cu 2016.

În ultima perioadă, Lufthansa a cunoscut o creştere rapidă, odată cu preluarea Brussels Airlines la sfârşitul lui 2016 şi dezvoltarea diviziei sale low-cost Eurowings, pe care vrea să o transforme în cea de a treia mare companie aeriană europeană de tip point-to-point (companie care oferă doar zboruri directe). În plus, grupul Lufthansa a beneficiat şi de falimentul Air Berlin, a doua mare companie aeriană din Germania, în luna octombrie a anului trecut.

[citeste si]

În schimb, Ryanair, care în 2016 a devansat Lufthansa, a fost nevoită să îşi limiteze planurile de creştere pe care le avea pentru 2017 după ce a anulat 20.000 de zboruri ca urmare a unei dispute cu piloţii.

Într-un comunicat de presă, Ryanair a recunoscut că a fost devansată de Lufthansa deoarece compania germană "a crescut prin achiziţii în timp ce Ryanair continuă să crească în mod organic*. Anul viitor, pe măsură ce ajungem la 140 de milioane de pasageri, ne așteptăm să depășim din nou Lufthansa, cu excepția cazului în care aceștia achiziționează o altă companie aeriană pentru a-și mări cifrele.

* Nota redacției: traficul anual al companiei Ryanair în anul 2017 a crescut cu 10%, de la 117m la clienții de 129m.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel