Data publicării:

Ludovic Orban; "Șova nu scapi nici în gaură de Ponta"

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Partidul Național Liberal va sesiza, vineri, Curtea Constituțională cu privire la votul senatorilor în cazul cererii DNA de reținere și arestare a lui Dan Șova.

"PNL a hotărât să sesizeze CCR. Sesizarea CCR va fi depusă în cursul zilei de mâine (vineri — n.r.). Avem numărul de semnături necesare, peste 40 de semnături ale senatorilor PNL, în urma cărora se va formula cererea de neconstituționalitate", a declarat, joi, prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Citește și: KLAUS IOHANNIS, sesizare la CCR după votul din Senat în cazurile Șova, Vâlcov și Nicolescu

 

Potrivit liberalului, solicitarea PNL are două puncte.

"Solicităm să se constate neconstituționalitatea art. 173 din Regulamentul Senatului, în care se prevede că Senatul decide cu votul secret al majorității membrilor săi. Solicităm CCR să constate neconstituționalitatea deciziei Senatului privitor la rezultatul votului în cazul Șova și să decidă că s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea cererii, stabilit în conformitate cu articolul 2 din Constituție, care stipulează că hotărârile se aprobă cu majoritatea deputaților sau senatorilor prezenți", a spus Orban, care a transmis următorul mesaj: "Șova nu scapi nici în gaură de Ponta".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel