„A demonstrat că Congresul din septembrie a avut nu scopul de a-l alege pe Cîțu președinte, ci a avut ca scop îndepărtarea mea din fruntea PNL, pentru a face posibilă ocuparea totală a PNL de către cei care au determinat alianța cu PSD-ul. Dacă eu aș fi rămas președintele PNL, această alianță cu PSD nu s-ar fi făcut”, a declarat Orban la RFI.
În opinia sa, ”răul din PNL nu a fost reprezentat numai de Cîțu, răul din PNL este în primul rând această nomenclatură a PNL, care este total subordonată voinței lui Iohannis și care fără nici un fel de responsabilitate și fără să dea seamă în nici un fel, pur și simplu, își bate joc de leadership-ul PNL și de strategia partidului”.
Vezi și: Ce se întâmplă în coaliția de guvernare, după demisia lui Cîţu. Mădălina Hideg (ARGUMENT) subliniază un detaliu cheie
„Acum, vor să mai pună un fraier în funcția de președinte al PNL, care în mod evident să nu aibă nici un fel de autoritate (...). Mi se pare total nepotrivit pentru un partid liberal, pentru un partid democratic să vină cu o asemenea soluție. PNL s-a transformat în UM PNL, Unitatea Militară PNL. Păi, să pui președintele un general de armată și secretarul general pe ministrul de Interne, care e șeful Poliției, Jandarmeriei, îmi pare așa că parcă o juntă militară a dat o lovitură de partid, ca să confiște un partid istoric și să-l folosească pentru interesele altora, nu ale românilor”, conchide Orban.
Florin Cîțu, demisie din fruntea PNL
"Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor. Nu s-a putut, nu a fost acolo. Aşa că doar am înregistrat-o la partid. Este clar că această coaliţie cu PSD pentru mine a fost greu de digerat. Tot ce am făcut în această funcţie a fost să iau decizii pentru binele României", a spus Florin Cîțu.
Întrebat dacă ar fi rămas în continuare preşedintele PNL, în cazul în care nu ar fi existat coaliţia cu PSD, acesta a mai spus: "Eu cred că da. Cu toți colegii am pornit la drum cu aceleaşi obiective. Se pare că eu a rămas fidel principiilor liberale".
Cât despre faptul că a rămas singur, Florin Cîțu a afirmat că "niciodată nu poţi să fii singur când eşti înconjurat de principii şi valori liberale. Eu aşa am intrat în politică şi aşa voi rămâne mereu. Oamenii vin şi pleacă. Principiile şi valorile liberale rămân întotdeuna lângă mine".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"