Data publicării:

Ludovic Orban, discurs la Adunarea regională a organizațiilor PNL regiunea Centru

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Liderul PNL a vorbit la Brașov, vineri, 11 octombrie 2019, în cadrul Adunării regionale a organizațiilor PNL regiunea Centru.

Vă prezentăm intergral discursul președintelui PNL, Ludovic Orban, la Adunarea regională a organizațiilor PNL regiunea Centru: 

”Domnule președinte, Klaus Iohannis, stimați colegi și prieteni,

De fiecare dată revin cu emoție acasă și vreau să vă spun că e adevărat că în 1992, am plecat la București, dar am fost, sunt și voi rămâne un brașovean. Am fost, sunt și voi rămâne un om a cărui educație, a cărui caracter a fost șlefuit în Brașov și care în toată cariera lui duce în sine ceea ce a învățat de la bunicii lui, de la părinții lui, de la profesorii lui, de la toți cei înțelepți, aici, în Brașov.

Vă spun aceste lucruri pentru că fundamentul acțiunii politice și ceea ce are nevoie în primul rând un om politic este caracterul, este forța credinței a principiilor, a valorilor în care crede și România are nevoie în primul rând de așa ceva, pentru că nu poți să construiești pe nisip, nu poți să construiești pe minciună, nu poți să construiești pe lucruri care nu pot să asigure cu adevărat o temelie.

M-am bucurat enorm atunci când Klaus Iohannis s-a hotărât, după un parteneriat pe care l-am avut, să devină membru al Partidului Național Liberal și deși atunci când s-a hotărât să candideze la președinția Partidului Național Liberal, eram și eu înscris în competiție, am luat decizia să mă retrag și să-i susțin candidatura dintr-un motiv foarte important, pentru că atunci aveam nevoie de un candidat la președinția României și Klaus Iohannis, în 2014 , deși aproape nimeni nu se aștepta, a reușit să câștige o bătălie cu un adversar care a avut totul la dispoziție în momentul respectiv.

De ce m-am bucurat? Pentru că Brașovul și Sibiul le numesc un fel de orașe gemene, în Brașov și în Sibiu istoria a curs extrem de asemănător. În Brașov și în Sibiu găsești civilizația europeană, care a fost construită de sași, de români, de maghiari într-un concert și într-o armonie multietnică. În Brașov și în Sibiu este, de fapt, inima României pentru că aici s-au intersectat toate drumurile. Aici, practic, s-au întâlnit toate curentele, toate ideile, toate valorile și Brașovul și Sibiul au, în sine, o matrice extrem de importantă, care conține toate elementele de identitate, care pun bazele României.

Sigur că, discursul meu de astăzi nu este un discurs poate cum v-ați fi așteptat, înflăcărat, un discurs care să ne mobilizeze, dar vreau să vă spun câteva lucruri. România are nevoie de oameni de stat, România are nevoie de oameni de caracter, România are nevoie de oameni care să clădească, România are nevoie de oameni care să pună în primul plan interesul României și interesul fiecărui cetățean român.

Vremea minciunii a trecut, dragii mei. Vreme hoției a trecut, dragii mei. Vremea improvizațiilor și a cârpelilor a trecut, dragii mei. Este vremea să începem construcția, este vremea să unim toate valorile din societate, să unim toate ideile, care sunt generate de elitele din România pentru o viziune, pentru un proiect fundamental, care să ducă România în rândul națiunilor dezvoltate ale lumii.

Avem tot ce ne trebuie, suntem o țară frumoasă, spectaculoasă, cu resurse, cu bogății. Avem un popor talentat, inteligent, plin de creativitate, capabil să inoveze. Avem, practic, oameni buni. Tot ceea ce ne trebuie pentru a reuși ca națiune, pentru a ne afirma în lume și pentru a obține cu adevărat respectul oricărui european.

În 2014 am ales președintele României, Klaus Iohannis. Din păcate, în 2016 a ajuns la putere cel mai rău, cel mai lipsit de respect față de oameni și cel mai slab și prost înzestrat, PSD, care și-a bătut joc de România în ultimii 3 ani de zile. La capătul a 3 ani de luptă trebuie să declarăm un lucru clar, președintele Klaus Iohannis și Partidul Național Liberal au învins decisiv PSD, ieri.

Avem de dat cea mai importantă bătălie, din toate cele 3 bătălii pe care trebuie să le câștigăm în acest an și în anul 2020, bătălia pentru realegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României, avem obligația fașă de fiecare român, ca fiecare dintre noi, liberalii, să facem o campanie cum nu am făcut niciodată și să ne asigurăm că președintele Klaus Iohannis, temelia pe care se poate construi o Românie puternică, o Românie normală, o Românie dezvoltată, să fie o certitudine în data de 24 noiembrie 2019.

Am încredere în voi și știu că împreună putem ca pe 24 noiembrie 2019 să sărbătorim o victorie fundamentală pentru evoluția României.

Stimați colegi, perioada care va veni este o perioadă în care românii se uită cu speranță, cu încredere și au așteptări enorme din partea noastră. Trebuie să dăm românilor ceea ce așteaptă de la noi, corectitudine, bun simț , competență, seriozitate, capacitatea de a furniza soluții, care să rezolve toate marile probleme pe care le are România, să arătăm că puterea este dată formațiunilor politice, nu pentru a folosi această putere în interesul personal sau în interesul clientelei de partid, puterea este dată liderilor politici și partidelor politice cu un singur scop - să servească interesul public, iar această putere trebuie folosită de Partidul Național Liberal, pentru a garanta fiecărui român că orice leu pe care îl plătește la bugetul de stat va fi cheltuit pentru a realiza lucruri care să crească calitatea vieții în România, pentru a le garanta tuturor românilor că orice inițiativă au în domeniul economic, în domeniul social, în domeniul cultural, vor găsi în instituțiile statului un partener care să-i sprijine și nicidecum un partener care să le dea la gioale. Trebuie să le garantăm românilor că nicio decizie nu se va mai lua fără o dezbatere publică în societate și că orice idee bună, orice soluție, care vine pentru a rezolva problemele oamenilor, va fi luată în calcul și va fi aplicată de guvernarea liberală. Trebuie să arătăm clar, puterea nu este izvor de privilegii, de mândrie și de avantaje personale, puterea este o sursă de răspundere uriașă, față de fiecare român și trebuie folosită doar în interesul românilor.

Stimați colegi, doamnelor și domnilor, închei prin a vă spune că este pentru mine extrem de ușor să fac campanie pentru Klaus Iohannis. Klaus Ioahnnis, reprezintă și are toate datele necesare, toate calitățile necesare, pentru a gira cea mai importantă funcție în stat și pentru a da direcția corectă pentru România. Klaus Iohannis, în 5 ani, a arătat că are capacitatea de a utiliza aproape singur, într-o bătălie inegală cu un PSD cum nu a fost niciodată, a reușit să oprească orice rău care putea fi săvârșit României și a reușit, în final, să învingă, alături de noi decisiv, Partidul Social Democrat.

Merită să ne batem pentru Klaus Iohannis și am convingerea că în 24 noiembrie, fiecare dintre noi, ne vom bucura pentru o victorie strălucită, care va pune bazele unei Românii normale, puternice și dezvoltate.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel